StiripesurseDiasporaViktor Orban este împotriva formării 'Statelor Unite ale Europei'

Viktor Orban este împotriva formării ‘Statelor Unite ale Europei’

Publicat:

Crearea unor “State Unite ale Europei” ar însemna transformarea regiunii într-un “continent pentru imigranţi incluzând o Ungarie ţară de destinaţie a imigranţilor”, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, transmite MTI, potrivit agerpres.

Viktor Orban, care a luat cuvântul la o lansare de carte la Academia ungară de ştiinţe de la Budapesta, a avertizat împotriva “încercărilor” de îngrădire a competenţelor statelor membre şi de construire a unor “State Unite ale Europei”.

Citeşte şi: Moscova are dovezi care susţin implicarea americanilor în alegerile din 18 martie

Potrivit premierului ungar, Comisia Europeană “s-a declarat deschis organism politic”, dar prin “renunţarea la imparţialitate” va determina distrugerea cooperării în interiorul comunităţii întrucât va “instituţionaliza standardele duble în folosul statelor mari şi în detrimentul celor mai mici”.

Orban a afirmat, ca exemplu de folosire a standardelor duble, că UE nu a sancţionat membri ai săi mai mari pentru diverse nereguli, menţionând că Bruxelles-ul nu a lansat proceduri când deficitul bugetar al Franţei a depăşit plafonul impus şi singura explicaţie dată atunci de Comisie a fost că “Franţa este Franţa”.


El a amintit de asemenea că executivul UE a lansat o procedură de infringement împotriva Ungariei când Budapesta a decis pensionarea judecătorilor vârstnici, în cadrul reformei judiciare din 2011-2012, în schimb a salutat “cu entuziasm” o măsură similară luată în Italia în vederea accelerării procedurilor din justiţie.

Citeşte şi: A doua armată din lume îşi majorează substanţial bugetul

Premierul ungar a acuzat totodată CE că a “intervenit” în campania electorală din Ungaria şi că are o atitudine critică faţă de guvernul de la Budapesta pentru că nu-şi ascunde părerea despre unele decizii ale justiţiei.

“Tuturor statelor UE ar trebui să li se aplice aceleaşi reguli”, a conchis Viktor Orban, adăugând că “Europa ar trebui să devină din nou o Europă a bunului simţ şi imparţialităţii”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.