StiripesurseExternePapa Francisc îşi reafirmă 'toleranţa zero' pentru cazurile de agresiune sexuală

Papa Francisc îşi reafirmă ‘toleranţa zero’ pentru cazurile de agresiune sexuală

Publicat:

Biserica Catolică trebuie să trateze cazurile de agresiune sexuală cu “toleranţă zero”, a reafirmat Papa Francisc, care le-a calificat drept o “monstruozitate”, conform unor extrase dintr-un interviu acordat unui post de televiziune portughez, informează AFP, potrivit agerpres.

“Este foarte clar – toleranţă zero. Un preot nu poate continua să fie preot dacă este un agresor. Nu poate să fie deoarece este fie bolnav, fie un infractor”, a spus papa în acest interviu pentru TVI/CNN Portugalia, de unde au fost publicate fragmente pe site-ul televiziunii.

Citeşte şi: Un avion privat S-A PRĂBUŞIT în Marea Baltică! NATO a trimis aparate de vânătoare pentru interceptarea acestuia – Black News

“Este monstruos, deoarece acest lucru distruge vieţi”, a adăugat el în acest interviu în două părţi, dintre care una a apărut duminică seară, iar a doua urmează să apară luni seară.

La fel ca în Franţa, şi în Portugalia, ţară cu o tradiţie catolică puternică, a fost creată o comisie independentă însărcinată cu agresiunile sexuale din cadrul bisericii, care funcţionează de la începutul anului.


Comisia, creată la iniţiativa bisericii, a primit deja circa 400 de mărturii, dintre care 17 au fost înaintate justiţiei, a declarat recent Pedro Stretch, psihiatru pediatric care conduce acest grup de lucru ale cărui concluzii ar urma să fie prezentate la finalul anului.

“Nu neg abuzurile. Şi dacă ar exista un singur abuz, ar fi monstruos”, a recunoscut papa în interviu.

Citeşte şi: SCANDAL politic în Italia! Salvini pune la îndoială sancţiunile împotriva Rusiei – VIDEO – Black News

Suveranul Pontif a mai spus că intenţionează să meargă în Portugalia, la următoarele Zile Mondiale ale Tineretului, reuniune mondială a tinerilor catolici care se va desfăşura între 1 şi 6 august 2023.

Prevăzute iniţial pentru luna august 2022, Zilele Mondiale ale Tineretului au fost amânate cu un an din cauza pandemiei de COVID-19. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.