StiripesurseȘtirile zileiSalvamontiştii ruşi au încercat să ajungă la supravieţuitorii unui grup de...

Salvamontiştii ruşi au încercat să ajungă la supravieţuitorii unui grup de 12 alpinişti dintre care 9 au murit pe un vulcan îngheţat

Publicat:

Salvatorii au încercat din nou, luni, să ajungă la cei trei supravieţuitori rămaşi blocaţi pe vulcanul Klucevskaia Sopka din Peninsula Kamceatka, în Extremul Orient rus, după ce alte nouă persoane din grupul de turişti au murit în drum spre vârf, informează Reuters, potrivit agerpres.

Cele 12 persoane din grupul ce includea doi ghizi au pornit împreună marţea trecută pentru a escalada vulcanul de 4.754 de metri.

Citeşte şi: Un avion privat S-A PRĂBUŞIT în Marea Baltică! NATO a trimis aparate de vânătoare pentru interceptarea acestuia – Black News

După ce şi-au instalat tabăra la 3.300 de metri, nouă membri ai grupului au plecat în ascensiune sâmbătă, potrivit media locale.

Dintre cei nouă, anchetatorii susţin că cel puţin cinci au căzut în gol, sâmbătă, la aproximativ 4.150 de metri altitudine, în timp ce ceilalţi au murit ulterior. Temperaturile pe acest munte pot să scadă, conform salvatorilor, până la -14 grade Celsius în cursul nopţii.


Salvatorii au încercat luni să ajungă la cei rămaşi în urmă – doi turişti şi un ghid – care s-au adăpostit într-o cabană la 3.300 de metri altitudine, după ce mai multe tentative de a ateriza un elicopter pe vulcan au eşuat duminică din cauza vântului puternic şi a norilor denşi.

“Rezultatul operaţiunii de căutare şi salvare depinde de diverşi factori: condiţii meteorologice (intensitatea vântului, precipitaţii, stratul de nori), nori de cenuşă pe versanţi, topirea gheţarilor, scurgeri de resturi şi căderi de stânci”, a indicat apărarea civilă locală.

Cei trei membri ai grupului rămaşi în viaţă au reuşit să îşi contacteze rudele, a informat agenţia de ştiri Interfax.

Kluchevskaia Sopka este cel mai înalt dintre cei peste 160 de vulcani ale căror vârfuri înzăpezite se înalţă deasupra Peninsulei Kamceatka. Face parte dintr-un sit inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO datorită frumuseţii sale aparte.

Citeşte şi: SCANDAL politic în Italia! Salvini pune la îndoială sancţiunile împotriva Rusiei – VIDEO – Black News

Potrivit salvatorilor, suprafaţa muntelui este acoperită cu roci vulcanice amestecate cu zăpadă şi gheaţă şi este deosebit de periculoasă pentru alpinişti datorită altitudinii şi a riscului de erupţie.

În urma incidentului a fost deschisă o anchetă penală împotriva directorului unei companii de turism cu sediul în Novosibirsk. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un traficant de droguri, condamnat în lipsă, a fost prins și plasat în penitenciar

Un bărbat de 33 de ani, condamnat în 2017 la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri, a fost reținut în Chișinău. Potrivit...

Ungaria pune ‘beţe-n roate’ la aderarea ţării noastre la UE

Ungaria a blocat, pentru a doua oară, aprobarea rezultatelor procesului de screening pentru clusterele 2 și 3 de negocieri ale Republicii Moldova și Ucrainei...

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.