StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 6 morţi în urma a două seisme produse în...

Cel puţin 6 morţi în urma a două seisme produse în nord-estul Afganistanului

Publicat:

Două seisme s-au produs marţi în Afganistan, unul dintre acestea soldându-se cu şase decese în nord-estul ţării, au anunţat autorităţile, informează Reuters, potrivit agerpres.  

Cutremurul care s-a produs la primele ore ale dimineţii în provincia Kunar din nord-estul ţării a provocat totodată rănirea a nouă persoane, potrivit purtătorului de cuvânt al Autorităţii pentru gestionarea dezastrelor din cadrul administraţiei talibane, Mohammad Nassim Haqqani.

Citește și :  Liz Truss este oficial noul premier al Regatului Unit – VIDEO

Institutul american de geofizica (USGS) a înregistrat în regiune un seism cu magnitudinea 4,3.

Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) a înregistrat, de asemenea, marţi dimineaţă, un alt cutremur, cu magnitudinea 4,8, produs mai la nord.


Haqqani a declarat că deocamdată nu sunt disponibile informaţii referitoare la victime sau pagube materiale în provincia nordică Badakhshan, regiunea care ar fi fost afectată de al doilea seism.

Afganistanul a fost afectat în acest an de mai multe dezastre naturale, inclusiv o secetă şi un seism care a ucis peste o mie de persoane, în iunie, în estul ţării.

Citește și :  Putin s-a dus la exerciţiile militare din Extremul Orient rus, la care participă şi China

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.