StiripesurseDiasporaCharles al III-lea a fost proclamat oficial rege al Australiei și...

Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege al Australiei și Noii Zeelande

Publicat:

Regele Charles al III-lea a fost proclamat oficial șef de stat atât al Australiei, cât și al Noii Zeelande, în cadrul unor ceremonii care au avut loc duminică în capitalele acestor țări, potrivit Reuters , informează mediafax.

În Noua Zeelandă, proclamarea lui Charles ca monarh, a avut loc în parlamentul din Wellington.

Citește și : Charles al III-lea a fost proclamat OFICIAL rege

 

Luând cuvântul de pe treptele parlamentului, premierul Jacinda Ardern a declarat că în cadrul evenimentului a fost recunoscut Charles ca succesor al Reginei: „Majestatea Sa Regele Carol al III-lea ca suveran al nostru”.


Ardern a spus mulțimii că, în urma morții reginei, Noua Zeelandă a intrat într-o perioadă de schimbare.

„Regele Charles … a demonstrat în mod constant grija sa profundă pentru națiunea noastră”, a spus ea. „Această relație este profund apreciată de poporul nostru. Nu am nicio îndoială că se va aprofunda”.

În Australia, guvernatorul general David Hurley, reprezentantul monarhului britanic în Australia, l-a proclamat pe Regele Carol ca șef de stat la Casa Parlamentului din Canberra. Proclamarea a fost marcată de o salvă de 21 de tunuri.

Monarhul britanic este șef de stat în Australia, precum și în Noua Zeelandă, printre cele 14 regate din afara Regatului Unit, deși rolul este în mare parte simbolic.

Anterior, premierul australian Anthony Albanese a declarat că o zi de doliu național pentru regină va avea loc pe 22 septembrie, ziua urmând să fie sărbătoare publică.

Albanese a declarat că va călători la Londra joi, va participa la funeraliile reginei pe 19 septembrie, apoi se va întoarce în Australia pe 21 septembrie.

„Ziua națională de doliu și serviciul memorial va fi a doua zi”, a declarat el pentru postul de televiziune ABC.

„Asta pentru a permite oamenilor să își prezinte respectul pentru trecerea în neființă a reginei Elisabeta”, a spus premierul.

Citește și : Detaliile ‘ultimei călătorii’ pe care o va face Regina Elisabeta a II-a

Întrebat despre modul în care australienii îl vor privi pe noul monarh, Albanese a spus că regele Charles va trebui „să-și croiască propriul drum”.

În semn de respect, drapelele naționale din Australia sunt la jumătate de catarg, parlamentul a fost suspendat, iar un portret uriaș al reginei a fost afișat pe pânzele Operei din Sydney.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.