StiripesurseDiasporaWestminster Hall şi rolul său central în istoria Marii Britanii

Westminster Hall şi rolul său central în istoria Marii Britanii

Publicat:

Westminster Hall, unde va fi depus miercuri sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii până la funeraliile de stat din 19 septembrie, este cea mai veche clădire a Palatului Westminster şi deţine un rol central în istoria Marii Britanii, relatează AFP, potrivit agerpres.

Clădirea datează din secolul al XI-lea şi a fost sediul administrativ şi juridic al Angliei timp de secole, Parlamentul, tribunalele şi birourile membrilor guvernului având sediul în interiorul sau în jurul Westminster Hall.

Citeşte şi: Charles al III-lea a discutat despre protocolul nord-irlandez în prima sa vizită oficială la Belfast – Black News

Aici s-au desfăşurat procesele regelui Charles I, a lui Guy Fawkes, figură a Complotului Prafului de Puşcă, a lui William Wallace, unul din principalii lideri în timpul Războaielor Scoţiene de Independenţă, şi a martirului Thomas More.

Construcţia Westminster Hall şi a zidurilor sale de piatră de doi metri grosime a început în 1097 în timpul domniei lui William al II-lea, fiul lui William Cuceritorul, şi a fost finalizată doi ani mai târziu. Este cea mai mare sală din Anglia şi probabil din Europa.


Clădirea imensă are 73 de metri lungime şi 20 de metri lăţime.

Acoperişul său din lemn, o capodoperă arhitecturală comandată în 1393 de regele Richard al II-lea, este cel mai mare acoperiş medieval din lemn care mai există încă în Europa de Nord.

Sala a supravieţuit incendiului din Parlament în 1834, care a distrus în mare parte Palatul Westminster, şi a exploziei unei bombe în 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Westminster Hall a găzduit sărbători regale şi banchete de încoronare, însă este renumită pentru că este folosită în mod excepţional pentru a expune trupurile personalităţilor decedate, o tradiţie numită “lying-in-state”.

Păzit 24 de ore din 24, sicriul este aşezat pe o platformă înălţată în centrul sălii pentru a permite publicului să-i aducă un ultim omagiu defunctului.

Prin acest proces, trupul lui William Gladstone, de patru ori premier, a fost expus la Westminster Hall în 1898. De atunci, această onoare a fost acordată doar suveranilor, soţiilor lor şi câtorva personalităţi, inclusiv premierului Winston Churchill, în 1965.

Ultimul sicriu expus în acest loc extrem de simbolic este cel al mamei reginei Elisabeta a II-a, care a murit în 2002. Se estimează că 200.000 de persoane au trecut pe lângă sicriul “Reginei Mame”.

Domnia reginei Elisabeta a II-a este strâns legată de Westminster Hall. În aceasta sală, suverana s-a adresat pentru prima dată celor două camere ale Parlamentului, cu ocazia Jubileului său de Argint – sărbătorirea a 25 de ani pe tron – în 1977.

Suverana a procedat la fel în 1988, 1995 şi pentru jubileele din 2002 şi 2012. Cu această ultimă ocazie a fost comandat un nou vitraliu.

Din 1945, singurii britanici care s-au adresat celor două camere ale Parlamentului în Westminster Hall sunt cei trei suverani.

Citeşte şi: A MURIT Kenneth Starr, procurorul din dosarul Clinton/Lewinsky – Black News

Această onoare a fost, de asemenea, acordată doar unui număr foarte mic de demnitari străini. După cel de-al Doilea Război Mondial, doar şeful statului francez Charles de Gaulle, în 1960, preşedintele sud-african Nelson Mandela, în 1996, papa Benedict al XVI-lea, în 2010, preşedintele american Barack Obama, în 2011, şi lidera opoziţiei din Myanmar, Aung San Suu Kyi, în 2012, s-au adresat parlamentarilor la Westminster Hall.

Luni, regele Charles al III-lea s-a adresat pentru prima dată Parlamentului britanic din această sală în calitate de suveran şi şef al statului, după ce a primit condoleanţe din partea celor două camere. “Nu pot să nu simt greutatea Istoriei care ne înconjoară”, le-a spus el parlamentarilor britanici.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.