StiripesurseDiasporaBiden îl avertizează pe Putin împotriva utilizării armelor chimice sau nucleare...

Biden îl avertizează pe Putin împotriva utilizării armelor chimice sau nucleare în Ucraina

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden l-a avertizat din nou pe omologul său rus Vladimir Putin împotriva utilizării armelor chimice sau nucleare în Ucraina, într-un moment în care armata ucraineană desfăşoară o importantă contraofensivă în ţară, relatează sâmbătă France Presse, potrivit agerpres

“Aceasta ar schimba cursul războiului într-un mod nemaivăzut de la al Doilea Război Mondial”, a avertizat liderul american într-un interviu acordat CBS, din care primele extrase au fost date publicităţii vineri seara.

Citește și : Taiwanul nu vede cu ochi buni apropierea dintre Putin şi Xi: ‘Dăunează păcii internaţionale!’

“Nu o faceţi, nu o faceţi, nu o faceţi!”, a lansat Joe Biden, adresându-i-se preşedintelui rus Vladimir Putin şi promiţând un răspuns “substanţial” al SUA dacă acest pas va fi făcut.

Rusia “ar deveni şi mai mult un paria în lume, mai mult decât a fost ea vreodată”, a avertizat el.


În decurs de câteva zile, forţele Kievului au preluat iniţiativa într-un război care părea împotmolit pe o linie a frontului, cvasiimobilă de la începutul verii.

În pofida acestei situaţii, Vladimir Putin a declarat vineri că ofensiva sa va continua în Ucraina. “Planul nu necesită schimbări. Nu suntem grăbiţi”, a afirmat el, după ce îi spusese în aceeaşi zi premierului indian Narendra Modi că va face tot posibilul pentru a termina cât mai repede conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

Putin se exprimase în marja summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (SCO) la Samarkand (în Uzbekistan).

Citește și : Incendiu violent într-un zgârie-nori din China

Rusia a declanşat în 24 februarie o invazie în Ucraina, în ceea ce ea numeşte “operaţiune militară specială”, de fapt o agresiune brutală împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. După eşuarea planului iniţial de a captura în câteva zile Kievul, forţele ruse s-au retras din zona capitalei ucrainene în martie, focalizându-se pe regiunile Doneţk şi Lugansk (est) şi sudul ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.