StiripesurseDiasporaO ceremonie unică pentru o regină unică; funeralii rezervate doar marilor...

O ceremonie unică pentru o regină unică; funeralii rezervate doar marilor personalităţi

Publicat:

O ceremonie unică pentru o regină unică: la Westminster Abbey, un templu al monarhilor britanici, Elisabeta a II-a a avut parte de funeralii rezervate doar marilor personalităţi, la care au fost prezenţi luni preşedinţi, regi, prinţi, prim-miniştri, ambasadori şi invitaţi speciali din întreaga lume, relatează EFE, potrivit agerpres.

Cu fastul şi solemnitatea necesare pentru funeralii de stat şi pe fondul unei securităţi stricte, Elisabeta a II-a a fost omagiată luni de sute de reprezentanţi ai ţărilor cu care a menţinut şi consolidat relaţiile diplomatice pe parcursul celor şapte decenii în care a fost şef de stat al Regatului Unit.

Citește și : Ceremonia de la Abaţia Westminster s-a încheiat

Când a urcat pe tron, la 6 februarie 1952, la vârsta de doar 25 de ani, Elisabeta a II-a a contribuit la promovarea acestor legături după ce ţara a început reconstrucţia în urma participării la cel de-al Doilea Război Mondial pentru a învinge Germania nazistă.

Condusă la abaţie de regele Charles al III-lea, care a urcat pe tron la moartea mamei sale, şi de întreaga familie regală britanică, între care prinţii de Wales, William şi Kate, cu doi dintre cei trei copii ai lor – prinţii George şi Charlotte – şi ducele şi ducesa de Sussex, Henry şi Meghan, Elisabeta a II-a a avut parte de o despărţire cu toate onorurile.


Prezenţa demnitarilor a reflectat amploarea şi impactul influenţei Elisabetei a II-a de-a lungul celor 70 de ani de domnie.

Clasa politică britanică a fost reprezentată de prim-ministrul Liz Truss şi de miniştrii guvernului său, în timp ce toţi foştii şefi de guvern ai ţării au fost prezenţi, inclusiv laburiştii Tony Blair şi Gordon Brown, precum şi conservatorii John Major, Theresa May, David Cameron şi Boris Johnson.

În afara bisericii, mii de oameni s-au aliniat de o parte şi de alta a cortegiului funerar pentru a-i aduce un ultim omagiu reginei.

În impresionanta procesiune prin centrul Londrei, membri ai celor trei ramuri ale forţelor armate – Marina, Armata şi Forţele Aeriene Regale -, Garda Regală şi reprezentanţi ai diferitelor organizaţii, inclusiv Serviciul de Sănătate Publică, au mărşăluit în spatele sicriului acoperit cu Drapelul Regal.

Sicriul a fost transportat prin Londra pe un afet de tun al Marinei Britanice din 1901, care fusese folosit şi la înmormântarea tatălui său, George al VI-lea, şi care a fost tras cu ajutorul unor frânghii de peste o sută de marinari, în sunetul unui marş funebru.

În continuare, după funeraliile de stat, sicriul reginei Elisabetei a II-a aşezat într-un vehicul funerar urmează să ajungă, în jurul orei locale 15:00 (14:00 GMT), la Castelul Windsor, la aproximativ 35 de kilometri vest de Londra. Acolo, cortegiul va parcurge pe jos cei aproape cinci kilometri de pe Long Walk, aleea care duce la reşedinţa regală în care suverana îşi petrecea cea mai mare parte din timp.

Citește și : Imran Khan SCAPĂ de acuzaţiile de terorism

La ora locală 16:00 (15:00 GMT), va avea loc o ceremonie religioasă la Capela St George din castel, un loc obişnuit pentru botezuri, nunţi şi înmormântări regale. La ora locală 19:30 (18:30 GMT), regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată alături de prinţul Philip în cripta capelei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.