StiripesurseSintezePalestinienii se opun relocării ambasadei britanice în Israel

Palestinienii se opun relocării ambasadei britanice în Israel

Publicat:

Palestinienii au făcut cunoscut joi că orice decizie a Marii Britanii de a “revedea amplasamentul actual” al ambasadei lor în Israel ar fi o “încălcare flagrantă a dreptului internaţional”, transmite AFP, potrivit agerpres.

Premierul britanic Liz Truss, care s-a aflat la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, i-a spus miercuri omologului său israelian, Yair Lapid, despre intenţia sa de a “revedea amplasamentul actual al ambasadei britanice în Israel”, a declarat Downing Street într-un comunicat publicat la Londra.

Citește și : După reparaţii, test reuşit la sol pentru racheta pe care NASA o va trimite spre Lună

O astfel de hotărâre ar merge pe urmele controversatei decizii luate în 2018 de fostul preşedinte american Donald Trump de a reloca ambasada Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim.

Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului, stârnind astfel furia palestinienilor care aspiră să facă din partea de est a oraşului capitala viitorului lor stat.


“Îi mulţumesc bunei mele prietene, premierul britanic Liz Truss, care a anunţat că priveşte favorabil mutarea ambasadei Marii Britanii la Ierusalim”, a scris joi Yair Lapid pe Twitter.

Această eventuală decizie a stârnit o puternică nemulţumire din partea palestiniană.

“Este extrem de regretabil că premierul Truss, în cursul primei sale apariţii la ONU, se angajează să încalce potenţial dreptul internaţional, promiţând o +revizuire+ a amplasamentului ambasadei britanice în Israel”, a declarat joi ambasadorul palestinian în Marea Britanie, Hossam Zomlot, pe Twitter.

“Orice mutare a ambasadei ar fi o încălcare flagrantă a dreptului internaţional”, a subliniat diplomatul palestinian.

Hossam Zomlot a adăugat că acesta “ar submina soluţia cu două state şi ar inflama o situaţie deja volatilă la Ierusalim şi în restul teritoriilor ocupate(…) O astfel de promisiune este imorală, ilegală şi iresponsabilă!”.

Marea majoritate a ţărilor se abţin de la relocarea ambasadele lor la Ierusalim, deoarece nu recunosc legitimitatea ocupaţiei israeliene a părţii sale de est din 1967.

Citește și : Londra promite ajutorul său militar Ucrainei până la victorie

Ierusalimul adăposteşte atât cel mai sfânt loc al iudaismului, cât şi al treilea cel mai sfânt loc al islamului.

Preşedintele american Joe Biden a reînnoit apelul de lungă durată al Washingtonului în favoarea unei soluţii cu două state, dar nu a revenit asupra deciziei controversate a lui Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.