StiripesurseȘtirile zileiBlinken a pledat pentru păstrarea păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan...

Blinken a pledat pentru păstrarea păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan în dialogul cu omologul chinez

Publicat:

Secretarul de stat american Antony Blinken i-a vorbit vineri omologul său chinez Wang Yi despre necesitatea de a păstra pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan, informează AFP, potrivit agerpres

Antony Blinken “a subliniat că păstrarea păcii şi a stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan este esenţială pentru menţinerea securităţii şi prosperităţii regionale şi globale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, după întâlnirea de 90 de minute a celor doi înalţi demnitari în marja Adunării Generale a ONU.

Citește și : Ucraina critică Iranul pentru livrări de arme către Rusia

Totodată, şeful diplomaţiei americane şi-a avertizat omologul în legătură cu implicaţiile oferirii de sprijin de către Beijing Rusiei pentru invadarea “unei ţări suverane”, potrivit aceleiaşi surse.

Oficial, China este neutră, dar uneori acuzată de occidentali că este prea conciliantă cu Rusia, chiar dacă oficiali americani şi-au exprimat speranţe moderate după declaraţiile delegaţiei chineze făcute în această săptămână la ONU. Ministrul chinez s-a întâlnit la New York şi cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, asigurându-l pe acesta că Beijingul a cerut respectarea “integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor”.


Întâlnirea dintre Blinken şi Wang au fost “extrem de sinceră, constructivă şi amănunţită”, a declarat un oficial american sub protecţia anonimatului, deoarece Statele Unite sunt dornice să menţină canalele de comunicare deschise cu Beijingul.

Aceasta a fost prima întâlnire după discuţiile din iulie în Bali, când Blinken şi Wang şi-au manifestat dorinţa de a reînnoi dialogul. O lună mai târziu, preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA Nancy Pelosi a vizitat Taiwanul, provocând furia Beijingului şi reînnoind tensiunile între cele două mari puteri.

Într-un interviu acordat duminică, preşedintele american Joe Biden a spus că este gata să intervină militar dacă Beijingul va recurge la forţă, depărtându-se din nou de ambiguitatea strategică a SUA.

Într-o abordare conciliantă, ministrul chinez a declarat joi că s-a întâlnit la New York cu emisarul pentru climă John Kerry, fostul şef al diplomaţiei americane, în pofida faptului că Beijingul a suspendat cooperarea în acest dosar ca măsură de represalii pentru vizita lui Pelosi în Taiwan.

Blinken, al cărui tată a decedat joi, ceea ce l-a determinat să renunţe la mai multe angajamente, a participat totuşi la întâlnirea de vineri cu omologul chinez.

Într-un discurs ţinut joi la New York în cadrul think-tankului Asia Society, Wang a reiterat nemulţumirea profundă a Chinei faţă de sprijinul SUA pentru Taiwan, pe care Beijingul îl consideră parte a teritoriului său.”Problema Taiwanului devine cel mai riscant punct de tensiune în relaţiile chinezo-americane, a spus el.”Dacă va fi gestionată greşit, ar putea face ravagii în relaţiile bilaterale”, a avertizat el. Wang a mai spus că cele două ţări vor ca relaţia bilaterală să funcţioneze fără confruntări, menţionând totodată că Washingtonul joacă pe mai multe fronturi simultan.

Citește și : Polonia NU va adăposti ruşi care încearcă să fugă de mobilizarea parţială din ţara lor

Congresul este un susţinător puternic al Taiwanului. Un proiect de lege ce prevede în special acordarea unui prim ajutor militar direct Taipeiului din partea SUA a trecut recent de o etapă cheie în Senat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.