StiripesurseDiasporaLukaşenko decretează sfârşitul inflaţiei în Belarus

Lukaşenko decretează sfârşitul inflaţiei în Belarus

Publicat:

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a interzis printr-un decret creşterea preţurilor în Belarus, informează dpa, potrivit agerpres.  

“Începând din 6 octombrie, orice creştere de preţuri este interzisă. Interzisă!”, a spus şeful statului joi, într-o şedinţă de guvern, potrivit agenţiei de presă oficiale Belta. “Nu de mâine, de azi”, a adăugat el.

Citește și :  Emmanuel Macron va participa la Forumul de Cooperare Asia-Pacific

Lukaşenko a precizat că nerespectarea decretului va atrage “arestarea imediată şi inculparea” celor vinovaţi.

El nu a exclus posibilitatea ca în viitor să fie necesare creşteri de preţuri în anumite domenii, însă va fi nevoie de aprobarea oficială.


Potrivit biroului naţional de statistică, inflaţia în Belarus a fost în august de 17,9% faţă de aceeaşi lună din 2021. Au crescut mult în special preţurile alimentelor, iar prognozele experţilor belaruşi indică o creştere a inflaţiei până la nivelul de 19% la sfârşitul anului curent.

Citește și : Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.