StiripesurseDiasporaRenumitul opozant rus Vladimir Kara-Murza, inculpat pentru 'înaltă trădare'

Renumitul opozant rus Vladimir Kara-Murza, inculpat pentru ‘înaltă trădare’

Publicat:

Renumitul opozant rus Vladimir Kara-Murza a fost inculpat în Rusia pentru “înaltă trădare”, a anunţat joi avocatul său, o infracţiune pasibilă de pedepse grele cu închisoarea, în condiţiile în care este deja încarcerat pentru că a criticat ofensiva din Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Clientul nostru a fost inculpat pentru că a luat cuvântul şi a criticat autorităţile ruse în trei rânduri la evenimente publice la Lisabona, Helsinki şi Washington”, a declarat avocatul său Vadim Prohorov, citat de agenţia de ştiri rusă TASS.

Citește și :  Emmanuel Macron va participa la Forumul de Cooperare Asia-Pacific

“Aceste intervenţii nu ameninţau cu nimic (securitatea Rusiei), era vorba de critici publice”, a adăugat el, precizând că Vladimir Kara-Murza respinge aceste acuzaţii.

Infracţiunea de “înaltă trădare” este pasibilă de 20 de ani de închisoare, dar sentinţa poate fi mărită dacă suspectul este vizat de mai multe capete de acuzare.


În aprilie, el a fost arestat la Moscova pentru că a criticat ofensiva în Ucraina, în special pe reţelele sociale, şi inculpat pentru “difuzarea de informaţii false” privind armata rusă, o infracţiune pasibilă de zece ani de închisoare.

Ulterior, în august, în timpul încarcerării sale, el a fost acuzat că a lucrat pentru o organizaţie teroristă desemnată ca “indezirabilă” în Rusia, organizând în 2021 la Moscova o conferinţă privind deţinuţii politici.

Vladimir Kara-Murza, în vârstă de 41 de ani, este una dintre ultimele figuri ale opoziţiei ruse care se află încă în ţară.

Fost jurnalist, el era un apropiat al opozantului Boris Nemţov, asasinat nu departe de Kremlin în 2015, şi a lucrat de asemenea cu organizaţia lui Mihail Hodorkovski, fost oligarh devenit critic în exil al lui Vladimir Putin.

Kara-Murza afirmă că a fost otrăvit în două rânduri de agenţi ruşi, în 2015 şi 2017, din cauza activităţilor sale politice.

Citește și : Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida – VIDEO

Marţi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Moscova pentru că a anulat candidatura lui Vladimir Kara-Murza la alegeri din Rusia pe motiv că avea dublă cetăţenie, rusă şi britanică.

Opozantul deţine cetăţenia rusă de la naştere şi a obţinut cetăţenia britanică după ce s-a mutat în Regatul Unit împreună cu mama sa când avea 15 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.