StiripesurseDiasporaProcuratura slovacă îl acuză pe ministrul de Interne de obstrucţionarea justiţiei

Procuratura slovacă îl acuză pe ministrul de Interne de obstrucţionarea justiţiei

Publicat:

Procuratura slovacă a anunţat că depune o plângere penală contra ministrului de Interne Robert Kalinak (foto), pe care-l acuză de obstrucţionarea justiţiei într-un presupus caz de corupţie, în contextul în care îndemnurile la demisia ministrului s-au multiplicat în urma asasinării jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak, scrie AFP, conform news.ro.

”Depun o plângere penală cu privire la o presupusă împiedicare de exercitare a justiţiei”, a declarat pentru presă Vasil Spirko, din cadrul procuraturii speciale slovace.

Citeşte şi: La un pahar de soju, Kim Jong-Un a glumit pe seama imaginii sale din presa internaţională

Plângerea vizează, de asemenea, oficiali de rang înalt din cadrul poliţiei, a precizat el..

Potrivit unui martor citat de procuror, Kalinak şi fostul ministru al Finanţelor Jan Pociatek au primit în mai multe rânduri comisioane oculte în valoare de până la 200 de milioane de euro în cadrul unor licitaţii cu privire la servicii şi materiale informatice destinate Ministerului de Interne.


Spirko a supervizat această anchetă, însă a fost acuzat ulterior, la rândul său, că exercită presiuni asupra unui martor, după care a fost exonerat.

Ministrul de Interne a denunţat joi acuzaţiile procurorului drept ”absurde”, iar preşedintele slovac Andrej Kiska le-a catalogat drept ”extrem de grave”, potrivit purtătorului său de cuvânt Roman Krpelan, contactat de AFP.

Kalinak se află în centrul unor critici după asasinarea lui Jan Kuciak prin împuşcare, împreună cu logodnica sa.

Citeşte şi: Recompensă de 5 milioane de dolari pusă pe capul unui lider taliban

Jurnalistul de investigaţii se afla pe punctul de a publica un articol despre presupuse legături între politicieni slovaci şi oameni de afaceri italieni suspectaţi de legături cu mafia calabreză ‘Ndrangheta.

Asasinarea lui Jan Kuciak a provocat un şoc în Slovacia şi în străinătate.

Mii de persoane, inclusiv 25.000 la Bratislava, au participat vinerea trecută la manifestaţii anticorupţie şi au cerut demisia premierului Robert Fico şi a ministrului său de Interne.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.