StiripesurseDiasporaUniunea Europeană, în favoarea unor acorduri comerciale cu parteneri 'fiabili'

Uniunea Europeană, în favoarea unor acorduri comerciale cu parteneri ‘fiabili’

Publicat:

Uniunea Europeană şi-a exprimat dorinţa de a încheia mai multe acorduri comerciale “cu parteneri fiabili” cu scopul de a lupta împotriva efectelor problemelor de aprovizionare, în special privind energia, după invazia rusă în Ucraina, a explicat joi la Washington comisarul european al comerţului, Valdis Dombrovskis, citat de AFP, potrivit agerpres.

Europa se confruntă cu consecinţele creşterii preţurilor la energie, în special la gaze, şi efectele acesteia asupra producţiei de electricitate, mai ales după începerea războiului şi a tăierii progresive a aprovizionării din Rusia..

Citește și :  Stoltenberg: NATO va furniza Ucrainei sisteme antiaeriene, inclusiv echipamente antidronă

“Moscova îşi utilizează resursele energetice drept armă de şantaj şi manipulare”, a denunţat Dombrovskis în faţa presei, după o întâlnire cu ambasadoarea americană a comerţului, Katherine Tai.

Întreruperile în aprovizionarea cu gaze ruseşti au forţat statele membre ale UE să se aprovizioneze de urgenţă din alte surse înainte de venirea iernii.


Unele ţări, în special Germania şi Italia, au fost afectate în mod special, cu atât mai mult cu cât ele se aprovizionau până în prezent în principal cu gaze ruseşti, mai ieftine.

Comisarul european a recunoscut că UE trebuie să-şi diversifice aprovizionarea şi a subliniat faptul că SUA sunt angajate în acest sens “în mod semnificativ”.

Norvegia, care nu este membră a UE, a devenit principalul furnizor de gaze pentru statele membre.

Dar Europa trebuie să-şi continue efortul de diversificare “pentru un anumit număr de materii prime şi minerale esenţiale”, a adăugat Valdis Dombrovskis, afirmând că blocul comunitar doreşte să-şi consolideze cooperare cu SUA cu privire la aceste subiecte.

Efectele conflictului au relansat interesul UE “de a lucra la încheierea unor acorduri de liber schimb cu parteneri fiabili peste tot în lume pentru a rezista mai bine acestui tip de şocuri”, a mai adăugat el.

La rândul său, Katherine Tai a salutat o “întrevedere productivă şi pozitivă”.

Întrebată despre subvenţionarea vehiculelor electrice fabricate în SUA, anunţată de administraţia americană şi care a suscitat îngrijorarea UE, ministrul american a asigurat că este “încrezătoare” asupra capacităţii celor două părţi de a găsi o soluţie, fără a oferi mai multe detalii.

Citește și : Borrell: Armata rusă va fi distrusă de NATO şi UE dacă utilizează armament nuclear asupra Ucrainei

Comisia Europeană a estimat că această subvenţie este “discriminatorie” faţă de fabricanţii străini şi “incompatibilă” cu regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Aceste subvenţii sunt de 7.500 de dolari şi privesc cumpărarea de vehicule electrice cumpărate în America de Nord şi echipate cu baterii fabricate în SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.