StiripesurseDiasporaKremlinul critică ancheta asupra Nord Stream, 'aranjată' pentru a acuza Moscova

Kremlinul critică ancheta asupra Nord Stream, ‘aranjată’ pentru a acuza Moscova

Publicat:

Kremlinul a criticat marţi ancheta internaţională întreprinsă asupra scurgerilor din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, construite pentru a transporta gaz rusesc în Europa, anchetă ce ar fi “aranjată” pentru a acuza Moscova că se află la originea sabotării acestor gazoducte, informează AFP, potrivit agerpres.

“Din ce se aude din declaraţii făcute în Germania, în Franţa sau în Danemarca, această anchetă este pe cale să fie aranjată de aşa manieră încât responsabilitatea să cadă pe Rusia, ceea ce este absurd”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Citește și : TOŢI eurodeputaţii români au votat pentru rezoluţia care susţine aderarea României şi a Bulgariei la Schengen

 

Rusia a acuzat ţările occidentale că se află la originea exploziilor ce au provocat aceste scurgeri la cele două gazoducte, care nu erau în funcţiune în momentul accidentului, dar în care se mai afla gaz.


Peskov a declarat marţi că “Rusia nu şi-ar arunca în aer propriul gazoduct”. Moscova a cerut de mai multe ori să fie asociată anchetei întreprinse de mai multe ţări limitrofe Nord Stream.

“Nu putem decât să regretăm că ancheta în ansamblul ei se derulează în cadrul unui grup foarte, foarte restrâns (…) fără participarea Rusiei, care este coproprietara gazoductului”, a deplâns Peskov.

Citește și : NATO și Rusia își arată mușchii. Exercițiile nucleare sunt în desfășurare

Rusia a declanşat propria anchetă asupra exploziilor, chiar dacă nu are posibilitatea să investigheze în locul unde au avut loc acestea. Anchetatorii ruşi “îşi fac treaba”, a dat asigurări Peskov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.