StiripesurseDiasporaJustiția rusă respinge al doilea apel al liderului opoziției Alexei Navalnîi

Justiția rusă respinge al doilea apel al liderului opoziției Alexei Navalnîi

Publicat:

Un tribunal din Rusia a respins al doilea apel al liderului opoziției Alexei Navalnîi, încarcerat, la sentința de nouă ani de închisoare, potrivit Reuters, informează mediafax.

Disidentul în vârstă de 46 de ani își execută sentința, pronunțată în martie pentru fraudă și sfidare a instanței, într-o închisoare de înaltă securitate.

Citește și : Germania a transferat Greciei primele şase vehicule de luptă blindate Marder

Navalnîi, cel mai înverșunat dușman al președintelui rus Vladimir Putin, a fost arestat în ianuarie 2021, după ce s-a întors din Germania, unde se recuperase în urma unei otrăviri cu agent neurotoxic pe care el o atribuie Kremlinului.

Autoritățile ruse neagă acuzația.


El a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru o încălcare a eliberării condiționate, pe care Occidentul a calificat-o drept motivată politic.

În martie, el a fost condamnat la nouă ani de închisoare într-un caz separat, fiind acuzat de deturnare de fonduri pe care el și fundația sa le-au strâns de-a lungul anilor și de insultarea unui judecător în timpul unui proces anterior.

Navalnîi a respins acuzațiile, spunând că sunt motivate politic.

Primul său apel a fost respins în luna mai.

Arestarea lui Alexei Navalnîi, anul trecut, a declanșat cele mai mari proteste din ultimii ani în Rusia. Ca răspuns, guvernul lui Putin a declanșat o campanie de represiune împotriva organizației, asociaților și susținătorilor săi.

Citește și : Premierul britanic și-a luat un ‘angajament fără echivoc’ de a crește cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB până în 2030

Mai multe dosare penale au fost lansate împotriva lui Navalnîi în mod individual, ceea ce i-a determinat pe asociații săi să sugereze că Kremlinul intenționează să îl țină în spatele gratiilor pe termen nelimitat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.