StiripesurseDiasporaPoliţia britanică desfașoară o anchetă de proporții în cazul fostului dublu...

Poliţia britanică desfașoară o anchetă de proporții în cazul fostului dublu spion rus Serghei Skripal

Publicat:

Poliţia britanică efectuează o anchetă de mare amploare pentru a încerca să facă rapid lumină asupra otrăvirii fostului dublu spion rus Serghei Skripal, în continuare în stare “critică”, a anunţat sâmbătă guvernul de la Londra care se pregăteşte de luptă în cazul implicării Moscovei, relatează AFP.

“Este o anchetă serioasă, importantă”, a declarat sâmbătă ministrul britanic de interne, Amber Rudd, la finalul celei de-a doua reuniuni de urgenţă a comitetului “Cobra”, convocată de guvern în patru zile, conform agerpres.

“Este o anchetă foarte minuţioasă, detaliată”, efectuată cu “rapiditate şi profesionalism” de peste 250 de poliţişti din departamentul antiterorist britanic, însărcinat cu ancheta, a continuat ea. “Angajăm resurse enorme pentru a ne asigura că au tot sprijinul necesar pentru a face acest lucru”, a mai spus ministrul.

Citește și : Qatarul denunţă la ONU noi încălcări ale spaţiului său aerian de către EAU şi Bahrein

Până în prezent, poliţia a identificat peste 240 de martori şi a strâns vreo 200 de elemente de probă, pe lângă o “enormă cantitate” de imagini de pe camerele de supraveghere video.


Ea a primit spirjinul a circa 180 de militari pentru a deplasa obiecte şi maşini – ambulanţe, de exemplu – posibil contaminate de agentul neuroiritant administrat lui Serghei Skripal, 66 de ani, şi fiicei sale Iulia, 33 de ani, descoperiţi la 4 martie în stare de inconştienţă pe o bancă din Salisbury (sudul Angliei) unde locuia spionul.

Sâmbătă, amândoi se aflau în stare “critică, dar stabilă”, a subliniat Amber Rudd, în timp ce o poliţistă spitalizată după intervenţia sa este “în stare gravă”, deşi poate vorbi.

Ministrul a ţinut să menţioneze că este prematur să se desemneze un responsabil, dar colegul său de la Externe, Boris Johnson, încă de marţi a făcut aluzie la Rusia, deja menţionată în mod repetat în trecut ca o ameninţare de autorităţile politice şi militare britanice.

“Va veni timpul pentru un răspuns, dar deocamdată ne concentrăm asupra anchetei”, a spus ea.

Denunţând o “pură propagandă”, Rusia a negat orice implicare în otrăvirea lui Serghei Skripal care fusese condamnat pentru trădarea ţării sale şi sosise în Marea Britanie în 2010 în urma unui schimb de deţinuţi organizat între Moscova, Londra şi Washington.

Premierul britanic, Theresa May, a promis joi să răspundă în mod “corespunzător” dacă se dovedeşte că un stat este implicat în această afacere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.