StiripesurseDiasporaBaerbock: O piaţă regională comună, un pas important către aderarea la...

Baerbock: O piaţă regională comună, un pas important către aderarea la UE a statelor din Balcanii de vest

Publicat:

Statele din Balcanii de vest vor să creeze o piaţă regională comună şi să facă astfel un pas important către aderarea la Uniunea Europeană (UE), a afirmat vineri ministrul german de externe Annalena Baerbock, la o reuniune la Berlin cu omologii săi balcanici, transmite dpa, potrivit agerpres.

În cadrul acestei pieţe comune, locuitorii din regiune vor putea trece graniţele cu cartea de identitate în loc de paşaport, iar diplomele universitare şi calificările profesionale vor fi recunoscute reciproc, a precizat Baerbock.

Citește și : Ţările baltice cer un tribunal special pentru crimele comise de Rusia împotriva Ucrainei

Astfel “le faceţi viaţa mai uşoară propriilor cetăţeni şi ajutaţi companiile să susţină comerţul şi creşterea economică în întreaga regiune”, a declarat ea.

“Vă felicit pentru această realizare”, a adăugat şefa diplomaţiei germane.


Acordul privind piaţa comună urmează să fie semnat la summitul şefilor de stat şi de guvern din Balcanii de vest programat pentru 3 noiembrie la Berlin.

Annalena Baerbock a îndemnat guvernele statelor din Balcanii de vest să “aplice fără întârziere toate măsurile necesare pentru a se asigura că acordurile vor fi semnate aşa cum este prevăzut”.

La reuniunea miniştrilor de externe desfăşurată în aşa-numitul format “Procesul de la Berlin” s-a discutat de asemenea, între altele, despre securitatea energetică pe fondul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, despre securitatea informatică şi despre agenda ecologică comună.

Statele Balcanilor de vest sunt Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Serbia. Au fost reprezentate de asemenea la nivel de miniştri de externe Bulgaria, Grecia, Austria, Croaţia, Slovenia şi Republica Cehă.

Citește și : Macron şi Scholz reconciliaţi la Bruxelles

Ţărilor din Balcanii de vest li s-a promis aderarea la UE în 2003, dar de atunci s-au făcut doar puţine progrese, iar procesul de integrare stagnează.

Formatul “Procesul de la Berlin” a fost lansat de fostul cancelar german Angela Merkel în 2014, la prima conferinţă cu Balcanii de vest la Berlin, şi vizează accelerarea apropierii acestor state de UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.