StiripesurseDiasporaUn acord cu UE privind perioada de tranziție post-Brexit este aproape...

Un acord cu UE privind perioada de tranziție post-Brexit este aproape de finalizare (Robin Walker)

Publicat:

Marea Britanie este foarte aproape să încheie un acord cu Uniunea Europeană cu privire la o perioadă de tranziţie după ce părăseşte UE, a declarat luni raportorul în Parlament al Brexitului Robin Walker, relatează Reuters.

Marea Britanie a anunţat că va respecta reglementările UE pe o perioadă limitată de timp, după ce părăseşte UE, la sfârşitul lui martie 2019, şi şi-a exprimat speranţa ca prevederile cu privire la această perioadă de tranziţie – sau implementare – să fie finalizate la summitul european prevăzut în perioada 22-24 martie, potrivit news.ro.

”Noi recunoaştem cât de importantă este ajungerea la un acord cu privire la perioada de implementare cât mai rapid posibil. Vreau să subliniez că suntem foarte aproape de un acord în acest moment”, a anunţat Walker într-un discurs la Institute of Directors, la Londra.

Citește și : Putin, dur criticat după ce a sugerat că minorităţi ruse s-ar putea afla în spatele amestecului în alegerile americane din 2016

Potrivit Londrei, această perioadă de implementare le va oferi întreprinderilor o anumită securitate anul viitor, în contextul în care viitorul relaţiilor cu UE se află în negociere.


Un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May a declarat anterior că Marea Britanie are în continuare încredere că va ajunge la un acord cu UE cu privire la o perioadă de tranziţie, după Brexit, la summitul european de la sfârşitul lunii.

Londra doreşte ca perioada de tranziţie să dureze aproximativ doi ani de la data la care părăseşte Uniunea, însă Bruxellesul vrea ca aceasta să fie mai scurtă, până pe 31 decembrie 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.