StiripesurseDiasporaRusia va găzdui la Moscova noi consultări asupra viitorului Afganistanului

Rusia va găzdui la Moscova noi consultări asupra viitorului Afganistanului

Publicat:

Rusia va găzdui la Moscova, pe 16 noiembrie, noi consultări asupra viitorului Afganistanului, dar fără prezenţa talibanilor, relatează marţi agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Talibanii nu vor veni, ci doar membrii formatului Moscova”, adică Rusia, China, Pakistan, India, Iran, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan, a declarat reprezentantul special al Rusiei pentru Afganistan, Zamir Kabúlov.

Citește și : Péter Szijjártó: Cu Trump la Casa Albă, nu ar fi fost război în Ucraina!

Precedenta reuniune în acest format avut loc tot în capitala rusă, în octombrie 2021, atunci fiind prezentă şi o delegaţie la nivel înalt a talibanilor.

”Formatul Moscova” a fost iniţiat în anul 2017, când a avut loc prima sa reuniune şi talibanii încă nu preluaseră puterea în Afganistan.


Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marţi că talibanii vor fi informaţi în detaliu despre consultările din 16 noiembrie.

”Nu avem niciun secret pe care să-l ascundem reprezentanţilor Afganistanului. Vom informa în detaliu talibanii şi celelalte forţe politice care există acolo”, a dat asigurări Lavrov la o conferinţă de presă comună la Moscova cu omologul său indian Subrahmanyam Jaishankar.

Ministrul rus a remarcat însă că, în pofida eforturilor comunităţii internaţionale de a ajuta poporul afgan pentru stabilizarea situaţiei în ţară şi obţinerea concordiei naţionale, nu se observă progresele aşteptate.

Citește și : Zelenski le care americanilor ‘să menţină o unitate de neclintit’ până la ‘restabilirea păcii’ în Ucraina

”Încă nu am obţinut rezultatul dorit, deocamdată nu vedem colegii noştri care au acum autoritatea la Kabul avansând suficient de rapid în direcţia pe care au promis-o poporului lor”, a deplâns Serghei Lavrov.

El a precizat că s-a referit astfel în special la ”necesitatea consolidării unităţii etno-politice a poporului afgan şi la garantarea caracterului etno-politic incluziv al guvernării”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.