StiripesurseȘtirile zileiAlegeri în SUA, primele rezultate

Alegeri în SUA, primele rezultate

Publicat:

Republicanul Ron DeSantis, potenţialul rival al lui Donald Trump pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale din 2024, a fost reales marţi guvernator al Floridei în alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului, potrivit presei americane, relatează AFP, potrivit agerpres.

Un reprezentant în ascensiune al extremei drepte, el s-a impus fără surprindere în acest stat în faţa fostului guvernator Charlie Crist, un fost republican, potrivit ABC şi CNN.

Citește și : Péter Szijjártó: Cu Trump la Casa Albă, nu ar fi fost război în Ucraina!

Democratul Maxwell Frost, în vârsta de 25 de ani, a devenit primul membru al “Generaţiei Z” care intră în Congresul SUA, câştigând un loc în Camera Reprezentanţilor din Florida, potrivit mass-media americane.

“S-a scris Istoria pentru Floridieni, ‘Generaţia Z’ şi pentru toţi cei care cred într-un viitor mai bun”, a scris el pe Twitter.


“Este nevoie de această reprezentare în Congres, pentru a avea o guvernare care să arate ca ţara şi să ştie prin ce trece”, a declarat Maxwell Frost în octombrie.

Provenit din “Generaţia Z” – cea a adolescenţilor şi tinerilor de astăzi – el revendică o poziţie politică de stânga. Maxwell Frost transmite mesaje de justiţie socială sau de luptă împotriva schimbărilor climatice şi intenţionează să folosească mandatul pentru a combate violenţa cu arme de foc. Tânărul a intrat în politică la vârsta de 15 ani, îngrozit ca mulţi dintre compatrioţii săi de un atac armat comis la şcoala primară Sandy Hook, în Connecticut, în 2012. Ulterior el a devenit unul dintre reprezentanţii naţionali ai organizaţiei March for Our Lives, o mişcare fondată după un atac armat într-un liceu din Florida.

În New Hampshire, o alta republicană în vârsta de 25 de ani, Karoline Leavitt, a candidat de asemenea pentru un loc în Camera Reprezentanţilor. Apropiaţi ca vârstă, cei doi candidaţi nu s-ar putea separa din punct de vedere politic. Militantă pro-Trump, tânăra susţine o scădere a taxelor şi controale mai stricte la frontiere.

Maura Healey a devenit prima guvernatoare declarată în mod deschis lesbiană aleasă în Statele Unite, în statul Massachusetts, potrivit presei americane.

Democrata în vârsta de 51 de ani, l-a învins pe republicanul Geoff Diehl, potrivit Fox News şi NBC în acest stat din nord-estul ţării, care era condus de un republican.

Fosta purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump la Casa Albă, Sarah Huckabee Sanders, a fost aleasă guvernator al statului republican Arkansas, potrivit proiecţiilor presei americane.

Ea a câştigat în faţa democratului Chris Jones în acest stat, unde tatăl ei, Mike Huckabee, o figură a politicii americane, a fost guvernator din 1996 până în 2007.

Citește și : Zelenski le care americanilor ‘să menţină o unitate de neclintit’ până la ‘restabilirea păcii’ în Ucraina

În timpul campaniei ei, Sarah Sanders, în vârsta de 40 de ani, l-a criticat pe preşedintele Joe Biden şi politicile sale “de stângă radicală”, invocând “inflaţia galopantă”, “graniţele deschise” şi “criminalitatea în creştere”. Ea a spus ca este pregătită “să se alăture unei coaliţii de guvernatori conservatori puternici care ne apără libertatea”.

Americanii au început să voteze marţi pentru alegerile organizate la doi ani de la scrutinul prezidenţial, numite şi alegeri de la jumătatea mandatului – ‘midterms’, care ar putea să le ofere republicanilor o majoritate în Camera Reprezentanţilor, să limiteze puterile preşedintelui Joe Biden pentru următorii doi ani şi să îi deschidă calea lui Donald Trump pentru a reveni la Casa Albă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Indivizii care au lansat focuri de artificii dintr-o mașină în mers la Botanica sunt străini. Ei au fost expulzați

Indivizii care au lansat focuri de artificii într-o curte de la Botanica, Chișinău, sunt cetățeni israelieni, precizează Inspectoratul General pentru Migrațiune (IGM). Cei doi...

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

CUC s-a reunit în ședință

Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) au desfășurat în orașul  Bender o ședință, în cadrul căreia au aprobat decizia de numire a doi observatori...

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.