StiripesurseDiasporaMigranţii de pe Ocean Viking vor ajunge şi în România

Migranţii de pe Ocean Viking vor ajunge şi în România

Publicat:

Ministrul francez de interne Gerald Darmanin a declarat joi seară că nouă ţări europene s-au angajat să primească două treimi din cei 234 de migranţi preluaţi de nava umanitară Ocean Viking care urmează să acosteze vineri la Toulon, în sud-estul Franţei, informează AFP, potrivit agerpres.

Nava Ocean Viking a ONG-ului SOS Méditerranée va acosta într-un port militar din Franţa “în mod excepţional”, conform unui anunţ făcut de guvernul francez, după ce Italia a refuzat să autorizeze acostarea sa.

Citeşte şi: Kievul minimalizează ameninţarea unui atac nuclear, dar observă o disciplinare a forţelor ruse – Black News


Dintre ţările europene care s-au angajat să primească migranţi, Germania va primi “peste 80 de persoane”, a spus ministrul francez într-un interviu televizat.

De asemenea, Croaţia, România, Bulgaria, Lituania, Malta, Portugalia, Luxemburg şi Irlanda vor primi migranţi în numele “solidarităţii europene”, a spus Darmanin.


Refugiaţii primiţi sunt cei “eligibili pentru azil”, a adăugat ministrul francez, repetând că “cei care nu pot obţine azil se vor întoarce direct în ţările lor de origine”.

Pasagerii de pe Ocean Viking provin din Bangladesh, Eritreea, Siria, Egipt, Pakistan, Mali, Sudan, Guineea, conform sursei citate.

Citeşte şi: Coreea de Sud spune că NU vinde americanilor obuze de artilerie destinate ucrainenilor – Black News

Denunţând din nou atitudinea “inumană” a Italiei, care a refuzat să permită acostarea navei, Gerald Darmanin a afirmat că “deja 500 de poliţişti francezi se află la graniţa cu Italia pentru a putea controla mai bine frontiera noastră”.

De la începutul anului, 1.765 de migranţi au dispărut în Marea Mediterană, dintre care 1.287 în zona centrală, cea mai periculoasă rută de migraţie din lume, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.