StiripesurseDiasporaMacron lansează un 'laborator' internaţional pentru protecţia copiilor online

Macron lansează un ‘laborator’ internaţional pentru protecţia copiilor online

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a lansat joi la Paris un “laborator pentru protecţia copiilor online”, cu participarea unor platforme, organizaţii neguvernamentale şi autorităţi de reglementare, pentru a combate expunerea tot mai mare a minorilor la pornografie pe internet, la hărţuire online sau la violenţă, informează AFP, potrivit agerpres.

Cu ocazia forumului anual pentru pace de la Paris, Macron ceruse acum un an protejarea copiilor online. La noua ediţie a forumului, el a convocat la Palatul Elysee organizaţii neguvernamentale şi reprezentaţi ai marilor platforme informatice şi ai motoarelor de cercetare, cum ar fi Meta, Microsoft, Google sau TikTok, pentru lansarea “‘Children Online Protection Lab”.

Citeşte şi: Kievul minimalizează ameninţarea unui atac nuclear, dar observă o disciplinare a forţelor ruse – Black News

La eveniment au participat şi preşedinţii Argentinei şi Estoniei – Alberto Fermandez, respectiv Alar Karis.

“Spaţiul digital nu poate fi un loc fără legi. Aceasta este lupta pe care am dus-o împotriva terorismului, pe care o ducem împotriva discursurilor de ură online. Asta trebuie să urmărim la nivelul protecţiei copiilor noştri”, a spus Macron la deschiderea mesei rotunde.


Laboratorul, care este “o alianţă între reglementatori, ONG, platforme digitale şi lumea academică”, va trebui să identifice “modalităţile adecvate de reglementare şi de protecţie mai bună a copiilor online”, a arătat şeful statului francez, alături de care se afla soţia sa, Brigitte Macron, mobilizată şi ea pentru această problemă.

Principalele obiective sunt verificarea vârstei utilizatorilor de internet, recunoaşterea minorilor şi protecţia acestora, respectându-se în acelaşi timp viaţa privată şi confidenţialitatea datelor personale, a explicat Macron. Problema cea mai importantă este “difuză şi tot mai gravă”: hărţuirea şi violenţa individuală online, a adăugat el.

Va trebui acţionat “rapid şi coordonat” între platformele digitale pentru retragerea conţinutului intim sau de pornografie infantilă publicate fără acordul minorilor şi al familiilor acestora.

Citeşte şi: Coreea de Sud spune că NU vinde americanilor obuze de artilerie destinate ucrainenilor – Black News

Modelul iniţiativei este Apelul de la Christchurch împotriva extremismului violent online, lansat de Noua Zeelandă şi Franţa după masacrul din 2019, în care au fost ucişi 51 de oameni într-o moschee neozeelandeză.

Imaginile crimelor, difuzate chiar de cel care le comitea, au rămas accesibile online timp de mai multe ore. Apelul a contribuit la reformarea Forumului Mondial al Internetului pentru Combaterea Terorismului (GIFCT), în vederea retragerii mai rapide a imaginilor în momente de criză.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.