StiripesurseSintezeStatele membre ale UE sprijină adoptarea de noi sancţiuni împotriva Iranului...

Statele membre ale UE sprijină adoptarea de noi sancţiuni împotriva Iranului pentru reprimarea protestelor

Publicat:

Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut vineri adoptarea de sancţiuni suplimentare împotriva Iranului pentru reprimarea violentă a protestelor antiguvernamentale, au declarat mai mulţi diplomaţi europeni pentru dpa, potrivit agerpres

Se preconizează că măsurile punitive vor afecta 31 de persoane şi entităţi, printre care înalţi oficiali ai poliţiei şi ai forţei paramilitare Basij.

Citește și : Cel puţin 330 de persoane au fost ucise în protestele din Iran din ultimele peste două luni

Persoanelor vizate li se va interzice să călătorească în UE, iar activele le vor fi îngheţate.

Reprezentanţii permanenţi ai statelor membre au adoptat vineri în unanimitate aceste planurile, au declarat surse diplomatice. Confirmarea finală va veni luni din partea miniştrilor de externe ai statelor membre.


Este a treia oară în ultimele săptămâni când UE impune măsuri punitive Iranului.

Pe 17 octombrie, UE a adoptat sancţiuni împotriva Teheranului pentru reprimarea protestatarilor. Un număr de 11 persoane şi patru entităţi au fost sancţionate atunci, inclusiv doi membri ai poliţiei moravurilor şi ministrul informaţiilor şi comunicaţiilor.

Pe 20 octombrie, UE a adoptat măsuri suplimentare la adresa Iranului pentru furnizarea de drone Rusiei care ar fi fost folosite în atacuri împotriva infrastructurii critice ucrainene.

Aceste sancţiuni se adaugă măsurilor punitive adoptate anterior de UE.

Citește și : Rusia interzice intrarea pe teritoriul său a celor doi fraţi şi surorii lui Biden ca reacţie la sancţiuni

UE a impus în mod repetat sancţiuni Iranului după ce ONU a început, în 2006, să adopte rezoluţii prin care cere Teheranului să oprească îmbogăţirea uraniului în scopul proliferării nucleare. Au fost aplicate, de asemenea, o serie de măsuri economice şi financiare, inclusiv restricţii privind comerţul şi transportul, precum şi îngheţarea activelor celor mai importante bănci iraniene.

În prezent, 97 de persoane şi opt entităţi sunt afectate de interdicţiile de călătorie şi de îngheţarea activelor pe motivul “încălcării grave a drepturilor omului în Iran”, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului European.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.