StiripesurseȘtirile zileiUn fost vicepreşedinte încarcerat pentru corupţie (Iran)

Un fost vicepreşedinte încarcerat pentru corupţie (Iran)

Publicat:

Fostul vicepreşedinte iranian Hamid Baghai, condamnat în decembrie la 15 ani de închisoare pentru fapte de corupţie, a fost încarcerat marţi, au anunţat media iraniene, potrivit AFP.

În vârstă de 48 de ani, Hamid Baghai a fost vicepreşedinte al ultraconservatorului Mahmoud Ahmadinejad, înainte de a deveni directorul său de cabinet în timpul celui de-al doilea mandat al acestui lider populist, în funcţie între 2005 şi 2013. Cei doi oameni politici sunt foarte apropiaţi.

Pus sub acuzare pentru deturnare de fonduri şi preluare ilegală de interese în diverse tranzacţii publice, Baghai a fost condamnat în decembrie la 15 ani de închisoare.

“Poliţişti au reţinut şi au transferat condamnatul la închisoare”, a anunţat parchetul general revoluţionar din Teheran, citat marţi de agenţia Fars.

Hamid Baghai a fost închis şapte luni în 2015 pentru motive care niciodată nu au fost făcute publice. În timp ce se mai afla în funcţie, el a făcut obiectul unei anchete pentru o serie de abateri.


Candidaţi în vederea prezidenţialelor din mai 2017, Mahmoud Ahmadinejad şi Hamid Baghai au fost respinşi amândoi de Consiliul gardienilor Constituţiei, însărcinat cu validarea candidaturilor la alegeri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.