StiripesurseȘtirile zileiNancy Pelosi va renunţa la preşedinţia Camerei Reprezentanţilor

Nancy Pelosi va renunţa la preşedinţia Camerei Reprezentanţilor

Publicat:

După mai multe luni de speculaţii privind viitorul ei, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a anunţat joi că nu-şi va mai asuma conducerea democraţilor din camera inferioară a Congresului în noua sa configuraţie după recentele alegeri de la mijlocul mandatului, la care republicanii au obţinut majoritatea, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.  

Pelosi, în vârstă de 82 de ani, parlamentar de 35 de ani şi totodată prima şi singura femeie lider al Camerei Reprezentanţilor, dă curs prin acest anunţ şi acordului din 2018 cu colegii săi democraţi conform căruia va renunţa la postul de conducere la finele lui 2022 pentru a face loc unei noi generaţii.

Citește și : Peste 50.000 de refugiaţi din Ucraina şi-au găsit de lucru cu forme legale în Germania

Dacă ar fi dorit să rămână liderul minoritar al Camerei, ea ar fi putut face probabil acest lucru, în pofida acordului din 2018, notează dpa.

Deşi mulţi democraţi şi-au exprimat dorinţa ca Pelosi să predea ştafeta unei generaţii mai tinere, recentele sale succese în combaterea administraţiei preşedintelui precedent Donald Trump şi apoi în colaborarea cu administraţia lui Joe Biden i-au făcut pe mulţi dintre criticii ei să-şi schimbe părerea.


Nancy Pelosi a mai indicat şi că atacul de luna trecută asupra soţului ei Paul va cântări în decizia privind menţinerea funcţiei.

Paul Pelosi a fost rănit cu un ciocan de un intrus care a pătruns în locuinţa din San Francisco a cuplului căutând-o de fapt pe Nancy Pelosi, aflată atunci la Washington.

Ea a precizat într-un interviu difuzat duminică pe CNN că decizia va avea la bază “dorinţele familiei şi ale alegătorilor” săi.

Cursa pentru înlocuirea lui Nancy Pelosi se derulează deja în linişte în culise de mai multe luni. Favorit pentru a deveni următorul lider democrat este reprezentantul Hakeem Jeffries, din New York, dar şi principalul asistent al lui Pelosi, liderul majorităţii din Cameră, Steny H.Hoyer, şi-a manifestat interesul.

Citește și : Nancy Pelosi va renunţa la preşedinţia Camerei Reprezentanţilor

Nancy Pelosi “va fi foarte greu de înlocuit”, a spus reprezentantul Alan Lowenthal, numind-o “probabil cea mai puternică femeie din politica Statelor Unite”.

Ciocanul de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor ar urma să fie preluat de liderul republicanilor din cameră, Kevin McCarthy

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.