StiripesurseȘtirile zileiRestabilirea contului lui Trump pe Twitter: Răspunsul favorabil predomină deocamdată în...

Restabilirea contului lui Trump pe Twitter: Răspunsul favorabil predomină deocamdată în sondajul lui Musk

Publicat:

Mai mult de 10 milioane de conturi pe Twitter s-au pronunţat deja sâmbătă dimineaţa asupra oportunităţii de a restabili contul lui Donald Trump, opţiunea “da” întrunind 52% în acest sondaj online de 24 de ore lansat de Elon Musk, informează AFP şi EFE, potrivit agerpres.  

Cu mai puţin de 11 ore de închiderea voturilor, opţiunea “nu” întrunea 47,7%, fără să se cunoască exact care va fi urmarea acestui scrutin.

Citește și: ‘Acest război este şi problema voastră’, spune Macron la summitul APEC

Sondajul a fost iniţiat vineri seara de Elon Musk, la câteva ore după ce noul proprietar al Twitter a restabilit, în numele libertăţii de exprimare, alte conturi de utilizatori ce fuseseră suspendate.

“Este fascinant să urmăreşti acest sondaj!”, a scris pe Twitter sâmbătă dimineaţa miliardarul, care şi-a exprimat în timpul nopţii satisfacţia în legătură cu ritmul sufragiilor, de circa un milion pe oră.


Twitter a blocat contul lui Donald Trump pe 8 ianuarie 2021, la două zile după invazia întreprinsă asupra Capitoliului de către susţinătorii săi, în faţa “riscului de noi incitări la violenţă”.

Elon Musk a deschis apoi uşa, în mai, pentru o revenire a fostului preşedinte republican pe Twitter. O astfel de revenire va face valuri în societatea şi politica din SUA, cu atât mai mult cu cât Trump s-a lansat din nou în cursa pentru Casa Albă.

Citește și: Ce anume prevăd articolele 4 și 5 din tratatul NATO

Chiar dacă şi-a exprimat satisfacţia că, odată preluat de Musk, Twitter “a intrat pe mâini bune”, candidatul republican a afirmat în ultimele zile că el va rămâne pe reţeaua sa Truth Social, în pofida faptului că această platformă nu-i oferă decât o mică parte din audienţă comparativ cu Twitter, unde el avea 88 de milioane de abonaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

TVA mai mare la energie, dar cetăţenii vor primi compensaţii pe măsură

O eventuală majorare a cotei TVA pentru resursele energetice sau unificarea TVA în agricultură ar putea fi însoțită de compensații suplimentare pentru populație, astfel...

Legislația muncii va fi aliniată la normele UE şi aduce noi beneficii pentru șomeri și tineri

R. Moldova își va alinia legislația în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială și al liberei circulații a lucrătorilor cu cea a Uniunii Europene....

Campanie națională pentru promovarea unui stil de viață sănătos

Aproximativ 500 de persoane au participat la lansarea Campaniei Naționale „Fii Smart – alege Sănătatea!”, desfășurată în raionul Dondușeni, în cadrul proiectului „Comunități responsabile...

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.