StiripesurseȘtirile zileiErupţia vulcanică din Tonga a fost cea mai puternică înregistrată vreodată

Erupţia vulcanică din Tonga a fost cea mai puternică înregistrată vreodată

Publicat:

Erupţia vulcanică mortală care a lovit Insulele Tonga la începutul acestui an a fost cea mai puternică înregistrată vreodată cu ajutorul echipamentelor moderne, a anunţat luni o echipă de oameni de ştiinţă condusă de Noua Zeelandă, informează AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Vulcanul subacvatic Hunga-Tonga-Hunga-Ha’apai a erupt la jumătatea lunii ianuarie cu o putere echivalentă cu cea a câteva sute de bombe atomice, provocând un tsunami cu înălţimea de 15 metri.

Citeşte şi: Curtea Supremă a Noii Zeelande recomandă scăderea vârstei pentru dreptul la vot – Black News

Trei persoane şi-au pierdut viaţa în timpul acestei catastrofe care a distrus locuinţe şi a provocat ruperea cablului de comunicaţii ce conectează arhipelagul la reţeaua de internet. Mica naţiune din Oceanul Pacific a fost astfel izolată de restul lumii timp de mai multe săptămâni, ceea ce a complicat operaţiunile de intervenţie.


Potrivit unui studiu realizat de Institutul naţional de cercetare a apei şi atmosferei din Noua Zeelandă, o cantitate de materie de aproape 10 km3 a fost expulzată în timpul erupţiei, reprezentând echivalentul a 2,6 milioane de piscine olimpice. Resturile au fost proiectate în atmosferă la o altitudine de peste 40 de kilometri, ajungând în mezosferă, strat aflat dincolo de stratosferă. “Erupţia a atins o înălţime record; este prima pe care am văzut-o să traverseze mezosfera”, a declarat geologul marin Kevin Mackay.

Erupţia vulcanului Hunga Tonga-Hunga Ha’apai rivalizează cu catastrofa din 1883 provocată de erupţia vulcanului Krakatoa, care a făcut zeci de mii de victime în Indonezia într-o perioadă în care dispozitivele moderne de măsurare nu existau.

“Deşi această erupţie a fost semnificativă – una dintre cele mai mari după Krakatoa – diferenţa este că este vorba despre un vulcan subacvatic şi asta explică parţial de ce au fost valuri tsunami atât de mari”, a adăugat Mackay.

Echipa de cercetători a identificat trei sferturi din materia expulzată în timpul erupţiei, restul fiind alcătuite din particule care s-au dispersat în atmosferă.

Potrivit geologului, norul care s-a ridicat deasupra vulcanului conţinea aproape 2 km3 de particule care au rămas în atmosferă timp de câteva “luni, antrenând apusuri magnifice”, care au fost vizibile chiar şi din Noua Zeelandă, la o distanţă de peste 2.000 de kilometri de Tonga.

Citeşte şi: Donatorii pentru Republica Moldova se reunesc la Paris – Black News

Craterul vulcanului este în prezent cu 700 de metri mai adânc, a descoperit totodată echipa de cercetători.

Fluxurile piroclastice rezultate în urma erupţiei, atingând 1.000 de grade Celsius şi o viteză de 700 km/h, au transportat materii vulcanice pe solul marin până la o distanţă de cel puţin 80 de kilometri. “Însă fluxurile piroclastice par să se extindă dincolo de aceasta, poate până la 100 de kilometri”, a precizat Emily Lane, care ocupă funcţia de director de cercetare în cadrul echipei ştiinţifice. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.