StiripesurseDiasporaEşec al discuţiilor sârbo-kosovare menite să dezamorseze tensiunile

Eşec al discuţiilor sârbo-kosovare menite să dezamorseze tensiunile

Publicat:

Serbia şi Kosovo nu au reuşit luni să ajungă la un acord în discuţiile mediate de UE asupra disputei privind plăcuţele de înmatriculare auto, relatează agenţiile AFP şi Reuters, potrivit agerpres

”Din motive care nu îmi sunt clare, nu am reuşit să ajungem la niciun acord (…) Partea albaneză nu a dorit să accepte nimic”, a declarat presei preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, după întâlnirea desfăşurată la Bruxelles cu premierul kosovar Albin Kurti şi cu şeful diplomaţiei europene Josep Borell.

Citește și: Coreea de Nord regretă ‘atitudinea deplorabilă’ a şefului ONU după tirul unei rachete balistice

Acesta din urmă a spus că, ”după multe ore de discuţii, cele două părţi nu au ajuns la o soluţie”. ”Pentru a fi transparenţi, trebuie spus că am făcut o propunere (…) pe care preşedintele Vucic a acceptat-o, nu însă şi – din nefericire – premierul Kurti”, a adăugat Borrell.

Tensiunile dintre Belgrad şi Pristina s-au intensificat din nou după decizia guvernului kosovar de a aplica gradual, de la 1 noiembrie, măsura de a le impune sârbilor să-şi înlocuiască plăcuţele de înmatriculare auto sârbe cu unele acceptate de autorităţile kosovare, decizie care a provocat violenţe în luna iulie.


Având în vedere eşecul discuţiilor, şeful diplomaţiei europene a îndemnat cele două părţi să acţioneze responsabil pentru a preveni ”orice escaladare şi violenţe ce ar putea surveni în zilele următoare”.

”Aştept din partea Kosovo să suspende imediat procedurile legate de plăcuţele de înmatriculare în nord şi îndemn Serbia să înceteze livrarea de plăcuţe de înmatriculare în oraşele situate în Kosovo”, a subliniat Borrell.

Citește și: UE organizează o reuniune de urgenţă cu Serbia şi Kosovo, pe fondul tensionării relaţiilor între acestea

”Aceasta va oferi o marjă de manevră şi de timp pentru a găsi o soluţie durabilă pentru problema plăcuţelor de înmatriculare, în contextul normalizării relaţiilor bilaterale, care rămâne obiectivul nostru esenţial”, a conchis şeful diplomaţiei europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.