StiripesurseExterneArestări în timpul unui protest la Istanbul care denunţa violenţa împotriva...

Arestări în timpul unui protest la Istanbul care denunţa violenţa împotriva femeilor

Publicat:

Mai multe arestări au fost raportate duminică, la Istanbul, în timpul unei demonstraţii în care s-a protestat faţă de violenţa împotriva femeilor, transmite dpa, potrivit agerpres.

Aproximativ 40 de persoane au fost arestate, potrivit grupului care a organizat protestul şi care se intitulează “Vom opri feminicidul“. Poliţia nu a furnizat informaţii despre acest subiect.

Citeşte şi: SUA şi Rusia dispun de modalităţi pentru a gestiona riscurile nucleare – Black News

Arestările au avut loc după ce 200 de persoane au fost reţinute în timpul unei demonstraţii organizate vineri, se arată în comunicatul organizaţiei.

Ambele demonstraţii au fost interzise de autorităţile locale, care au susţinut că acestea vor perturba liniştea.


Vineri, aminteşte dpa, a fost Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.

Organizatorii protestelor se confruntă cu proceduri judiciare ca urmare a acuzaţiilor că activităţile pe care le desfăşoară contravin legii şi moralei şi există posibilitatea ca organizaţia să fie interzisă.

Citeşte şi: Kazahstanul vrea să naţionalizeze întreprinderile energetice aflate în dificultate

Anul trecut, la iniţiativa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, Turcia a ieşit din Convenţia de la Istanbul (2011) privind prevenirea violenţei împotriva femeilor.

Organizatorii au declarat că anul acesta, în Turcia, au murit 300 de femei din cauza feminicidului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.