StiripesurseDiasporaProbleme la frontiera Ucrainei cu Ungaria şi R.Moldova din cauza penelor...

Probleme la frontiera Ucrainei cu Ungaria şi R.Moldova din cauza penelor de curent

Publicat:

Direcţia regională Vest a Serviciului pentru frontiera de stat din Ucraina a informat luni despre existenţa unor probleme la două puncte de control din cauza întreruperilor furnizării de curent electric, relatează EFE, potrivit agerpres.

“Din dimineaţa zilei de 28 noiembrie, din cauza întreruperii furnizării de curent electric funcţionarea punctelor de control din Kosîno (la graniţa cu Ungaria) şi Sokirianî (la graniţa cu Republica Moldova) este îngreunată, existând cazuri de suspendare temporară a înregistrării persoanelor şi vehiculelor”, potrivit comunicatului publicat de direcţia menţionată pe Facebook şi citat de agenţia Ukrinform.

Citeşte şi: SUA şi Rusia dispun de modalităţi pentru a gestiona riscurile nucleare – Black News

Poliţia de frontieră aminteşte că, din cauza avarierii pe scară largă a infrastructurii critice şi a întreruperilor periodice de curent în Ucraina, se pot produce disfuncţionalităţi temporare în funcţionarea sistemelor electronice şi a bazelor de date la punctele de control.

“Aceasta poate duce la o încetinire temporară sau chiar la o suspendare a operaţiunilor de traversare” a frontierei, avertizează poliţia de frontieră din Ucraina, recomandând cetăţenilor să ţină cont de aceste informaţii atunci când îşi planifică o călătorie în străinătate.


La rândul său, poliţia de frontieră din Republica Moldova informează că trei puncte de trecere a graniţei cu Ucraina au activitatea sistată. Este vorba despre punctele Vulcaneşti-Vinogradovka, Mirnoe-Tabaki şi Basarabeasca – Serpniovoe, potrivit Newsmaker.md.

Motivul nefuncţionării este lipsa energiei electrice pe partea ucraineană şi defecţiuni tehnice la baza de date a autorităţii vamale din Ucraina.

Alte trei puncte de trecere a frontierei între Republica Moldova şi Ucraina şi-au întrerupt programul de lucru: Ceadîr Lunga – Novîe Traianî, Ocniţa – Sokireanî şi PTF Săiţi – Lesnoe.

Prin urmare, călătorii sunt îndemnaţi să opteze pentru punctele de trecere a frontierei din proximitate.

Pe de altă parte, Serviciul frontierei de stat al Ucrainei a raportat că pe la frontierele vestice ale ţării cu Uniunea Europeană au trecut duminică 74.000 de persoane şi 20.000 de vehicule.

Astfel, 36.000 de persoane au plecat din Ucraina: 22.000 spre Polonia, iar restul spre alte ţări din Uniunea Europeană şi Republica Moldova.

Citeşte şi: Kazahstanul vrea să naţionalizeze întreprinderile energetice aflate în dificultate

În acelaşi timp, 38.000 de persoane, între care 34.000 de cetăţeni ucraineni, au intrat duminică în Ucraina.

De asemenea, poliţia de frontieră ucraineană a înregistrat intrarea a 83 de camioane cu ajutoare umanitare în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.