StiripesurseDiasporaGrecia va reintegra în sistem cadrele medicale NEvaccinate anti-COVID

Grecia va reintegra în sistem cadrele medicale NEvaccinate anti-COVID

Publicat:

Grecia va reintegra mii de angajaţi din sănătate care refuzaseră să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, a anunţat marţi ministrul sănătăţii, după o decizie în acest sens a Consiliului de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă, care a cerut săptămâna trecută anularea măsurii luate acum un an, informează AFP şi ANA, potrivit agerpres.

‘Hotărârea va fi pusă în aplicare, chiar dacă, în opinia mea, este o decizie periculoasă pentru sănătatea publică’, a declarat la Mega TV ministrul sănătăţii, Thanos Plevris.

Citeşte şi: Prima zi a Ministerialei NATO de la Bucureşti – Black News

Conform acestuia, decizia de îndepărtare din sistemul medical a circa 6.500 de cadre nevaccinate va fi anulată de la 1 ianuarie 2023 sau poate chiar mai devreme.

Cotidianul Kathimerini a scris în octombrie că mai mult de 2.000 de cadre medicale, dintre care în jur de 170 de medici, au rămas nevaccinate.


Citeşte şi: Reuniunea ruso-americană pentru Tratatul New Start a fost amânată pe termen nelimitat – Black News

Potrivit ministrului sănătăţii, hotărârea Consiliului de Stat va fi pusă în aplicare, însă doar după ce vor fi luate măsurile necesare pentru a asigura un protocol strict care să elimine riscurile.

În Grecia au fost înregistrate peste 5,3 milioane de cazuri de COVID-19 de la debutul pandemiei. Peste 34.000 de decese au fost atribuite infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, conform bilanţului Ministerului Sănătăţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.