StiripesurseExterneÎn plină dezbatere despre NATO, Suedia expulzează un membru al PKK...

În plină dezbatere despre NATO, Suedia expulzează un membru al PKK în Turcia

Publicat:

Autorităţile suedeze au expulzat un membru al partidului kurzilor, considerat terorist de Turcia. Aceasta ameninţă să blocheze aderarea Suediei şi Finlandei la NATO din cauza prezenţei militanţilor PKK pe teritoriul lor.

 

Suedia a expulzat un membru al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), condamnat în Turcia. Bărbatul a ajuns în cursul nopţii la Istanbul, a anunţat sâmbătă presa turcă, transmite LE TEMPS, potrivit RADOR.

Potrivit agenţiei oficiale Anadolu, Mahmut Tat fusese condamnat în Turcia la şase ani şi zece luni de închisoare pentru apartenenţa la PKK, organizaţie considerată teroristă de Ankara şi de Uniunea Europeană. “Arestat de poliţia suedeză şi plasat într-un centru de detenţie la Mölndal, el a fost trimis în Turcia cu avionul, relatează agenţia.

Citeşte şi: Cotaţia barilului de ţiţei Brent creşte după plafonarea preţului la ţiţeiul rusesc – Black News

Potrivit cotidianului pro-guvernamental Sabah şi canalului de televiziune privat NTV, Mahmut Tat a fost prezentat sâmbătă unui tribunal din Istanbul. Anadolu afirmă că bărbatul, sosit în Suedia în 2015 pentru a scăpa de pedeapsă, a depus acolo o cerere de azil, dar că aceasta “a fost respinsă”.


Turcia ameninţă să blocheze aderarea la NATO a Suediei si Finlandei

Soarta anumitor cetăţeni kurzi din Turcia exilaţi sau refugiaţi în Suedia şi, în mai mică măsură, în Finlanda, este în centrul negocierilor cu Ankara pentru intrarea celor două ţări nordice în NATO.

Citeşte şi: Politicieni germani din coaliţia de guvernare resping afirmaţiile preşedintelui Macron despre arhitectura de securitate europeană – Black News

Turcia blochează extinderea Alianţei atlantice din luna mai, cerând extrădarea mai multora dintre ei, acuzaţi că ar fi simpatizanţi sau militanţi ai unor mişcări kurde catalogate “teroriste” în Turcia sau apropiate de mişcarea gülenistă, suspectată că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din 2016.

 Un efect al noului guvern

Venirea unui nou guvern în Suedia a destins totuşi discuţiile în ultimul timp. În această săptămână, şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, a apreciat că cele două ţări fac “paşi pozitivi”. “Noul guvern din Suedia este mai hotărât decât precedentul şi privim asta cu satisfacţie”, a spus el.

“Ei au făcut schimbări legislative şi toate acestea constituie paşi pozitivi”, a afirmat Mevlut Cavusoglu în marja reuniunii miniștrilor de externe ai NATO, de la Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.