StiripesurseDiasporaKremlin: Proiectul de lege al SUA privind cheltuielile militare în 2023...

Kremlin: Proiectul de lege al SUA privind cheltuielile militare în 2023 este ‘extrem de ostil’ faţă de Rusia

Publicat:

Kremlinul a transmis miercuri că proiectul de lege al SUA privind cheltuielile militare, care prevede un ajutor de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina şi asupra căruia membrii Congresului american au ajuns marţi la un acord, este “ostil” faţă de Rusia, relatează Reuters, potrivit agerpres

“Documentul adoptat este extrem de ostil faţă de ţara noastră”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Citește și : Peste 6.700 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (OHCHR)

Legea privind bugetul Apărării SUA pe 2023 (NDAA) prevede această sumă suplimentară pentru Iniţiativa privind Asistenţa de Securitate pentru Ucraina, o creştere de 500 de milioane de dolari faţă solicitarea preşedintelui american Joe Biden de la începutul acestui an.

Proiectul elimină de asemenea unele restricţii asupra contractelor pentru muniţii în sprijinul Ucrainei.


Este de aşteptat ca legea să treacă de Senat şi Camera Reprezentanţilor în această lună şi apoi să fie trimisă la Casa Albă pentru promulgare.

Citește și : Rusia a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.