StiripesurseDiasporaViktor Orban îşi freacă mâinile de bucurie în faţa scandalului de...

Viktor Orban îşi freacă mâinile de bucurie în faţa scandalului de corupţie care loveşte PE

Publicat:

Premierul ungar Viktor Orban îşi freacă mâinile de bucurie în faţa scandalului de corupţie care loveşte Parlamentul European (PE), instituţie foarte vocală în denunţarea încălcărilor statului de drept în Ungaria, relatează luni AFP, potrivit agerpres

Într-un mesaj postat pe Twitter, Orban a transmis un ”salut Parlamentului European!”. ”Acolo, ei au spus că sunt mereu preocupaţi de corupţia din Ungaria”, a ironizat el, însoţind mesajul cu o fotografie din anul 1981 în care foştii preşedinţi americani Ronald Reagan şi George Bush râd în hohote.

Citește și : UE, preocupată că Turcia menţine un parteneriat strâns cu Rusia

O vicepreşedintă a Parlamentului European, socialista greacă Eva Kaili, a fost arestată şi inculpată pentru corupţie la Bruxelles, într-o anchetă asupra unor plăţi substanţiale efectuate de Qatar pentru a influenţa unele decizii ale instituţiilor europene.

Ironia lui Orban vine însă în timp ce Comisia Europeană continuă să ameninţe Ungaria cu blocarea unei părţi a fondurilor europene şi a totalităţii fondurilor ce revin acestei ţări în planul european de relansare, invocând încălcarea statului de drept.


Executivul comunitar a cerut suspendarea a 7,5 miliarde de euro din fondurile de coeziune – sumă ce reprezintă 65% din fondurile europene alocate Ungariei în bugetul plurianual al UE pentru perioada 2021-2027 – şi a celor 5,8 miliarde de euro ce revin acestei ţări sub formă de granturi în planul european de relansare în urma pandemiei.

În replică, Ungaria blochează la rândul ei un plan european de ajutor pentru Ucraina în valoare de 18 miliarde de euro şi de asemenea se opune planului OCDE de stabilire a unui impozit minim pentru companii.

Într-o nouă încercare de ieşire din acest impas, ambasadorii statelor UE au luni seară o reuniune, dar statele membre sunt divizate între cele care doresc o înţelegere cu Ungaria şi cele care vor să pedepsească încă şi mai mult această ţară, consemnează Reuters.

Disputele guvernului conservator al lui Orban cu Bruxellesul asupra statului de drept ţin de numeroase teme, printre acuzaţiile Comisiei Europene la adresa Ungariei numărându-se deficienţele în funcţionarea independentă a justiţiei, corupţia, neregulile în atribuirea contractelor publice, afectarea independenţei presei, contestarea întâietăţii dreptului UE asupra celui naţional, nerespectarea drepturilor persoanelor LGBT şi ale migranţilor, iar în ultima vreme şi blocarea de către Budapesta a ajutorului financiar european de 18 miliarde de euro pentru Ucraina.

Citește și : SUA trimis prima delegaţie de înalt nivel în China pentru încălzirea relaţiilor şi a pregăti vizita lui Blinken

În urma tratativelor purtate recent, guvernul ungar a acceptat 17 măsuri cerute de Comisia Europeană şi a adoptat cadrul legislativ pentru implementarea lor. Cu toate acestea, Bruxellesul îşi menţine propunerea de îngheţare a unor fonduri europene ce revin Ungariei, considerând insuficiente ultimele reforme adoptate de guvernul premierului Viktor Orban în materie de stat de drept.

Consiliul UE (statele membre) au acum termen până pe 19 decembrie să decidă dacă validează această propunere, dacă o resping sau o modifică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.