StiripesurseȘtirile zileiJames Cromwell critică lipsa de acţiune a guvernelor la COP15

James Cromwell critică lipsa de acţiune a guvernelor la COP15

Publicat:

Actorul american James Cromwell a tras miercuri un semnal de alarmă în legătură cu distrugerea naturii de pe Terra şi a lansat un apel global în contextul în care în această perioadă se desfăşoară la Montreal Summitul ONU pentru biodiversitate (COP15), informează AFP, potrivit agerpres.

La această reuniune, care ar trebui să ducă la “un pact de pace cu natura” până în 2030, nu participă niciun şef de stat sau de guvern, cu excepţia prim-ministrului ţării gazdă, Justin Trudeau.

Citeşte şi: Putin: Orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului – Black News

Actorul american James Cromwell, care a interpretat de patru ori rolul unui preşedinte american pe ecrane, a încercat să insufle participanţilor un sentiment de urgenţă, reamintindu-le că “ne aflăm în prezent în timpul celei de-a şasea extincţii în masă”.

Toate acestea au fost provocate “de stupiditatea şi de refuzul oamenilor, în principal al oamenilor albi, de a-şi asuma responsabilitatea pentru ceea ce au creat. Iar ceea ce au creat este o mizerie nenorocită”, a declarat într-o conferinţă de presă James Cromwell, un actor cunoscut din filme precum “Babe” (1995), “L.A. Confidential” (1997), “The Green Mile” (1999), “The Queen” (2006), “The Artist” (2011) şi “Jurassic World: Fallen Kingdom” (2018) şi din seriale TV precum “Angels in America”, “Six Feet Under”, “American Horror Story: Asylum”, “Succession” şi “Counterpart”.


“Capitalismul este un cancer care s-a metastazat după ce a apărut mai întâi în Europa şi care acoperă de acum toate aspectele vieţii noastre din lumea întreagă”, a adăugat actorul de 82 de ani într-un discurs înflăcărat, care aminteşte de personajul pe care îl joacă în popularul serial TV “Succession”.

Potrivit starului american, “este deplorabil” că şefii de state şi de guverne au ignorat această reuniune în condiţiile în care mai mult de 100 dintre ei au participat la negocierile pentru climă care au avut loc în Egipt în luna noiembrie.

Citeşte şi: Comisia pentru buget a parlamentului german a aprobat alocarea a 10 miliarde euro pentru cumpărarea de avioane F-35 – Black News

“Este tragic că a trebuit ca un actor să vină aici şi să vorbească despre aceste probleme”, a adăugat James Cromwell, criticându-l pe preşedintele Emmanuel Macron, care a ales acest moment pentru a se deplasa în Qatar şi să asiste la o semifinală a Cupei Mondiale la fotbal.

James Cromwell a fost invitat la COP15 de ONG-ul Avaaz, care a distribuit şi o reclamă în mai multe ziare franceze miercuri, ce îl arată pe Emmanuel Macron într-un stadion de fotbal transformat în ruine, sub titlul “Nu vă jucaţi cu extincţia”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.