StiripesurseDiasporaZelenski şi poporul ucrainean primesc Premiul Charlemagne

Zelenski şi poporul ucrainean primesc Premiul Charlemagne

Publicat:

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi poporul ucrainean sunt noii laureaţi ai Premiului Carol cel Mare (Charlemagne – Karlspreis), decernat în fiecare an de municipalitatea oraşului german Aachen personalităţilor care se remarcă în promovarea valorilor şi unităţii europene, relatează vineri agenţia EFE, potrivit agerpres

Premiul, instituit în anul 1950, implică o recunoaştere de facto a apartenenţei Ucrainei la proiectul european. Poporul ucrainean şi Zelenski reprezintă ”nu doar apărarea suveranităţii ca ţară a Ucrainei, ci şi a ansamblului Europei şi a valorilor sale”, afirmă comitetul care acordă premiul.

Citește și : Macron vrea să discute cu Putin despre atacurile cu drone şi securitatea centralelor nucleare

Zelenski fusese propus pentru acest premiu încă de anul trecut, înaintea invaziei ruse, dar în final a fost atribuit atunci opoziţiei din Belarus.

Conform tradiţiei, Premiul Carol cel Mare (Charlemagne) este decernat în fiecare an în cadrul unei ceremonii organizate în luna mai la primăria din Aachen.


Printre personalităţile care au primit acest premiu de-a lungul timpului se numără fostul premier britanic Winston Churchill (1955), părinţii UE Jean Monnet (1953) şi Robert Schuman (1958), Papa Ioan Paul al II-lea (2004), fostul cancelar german Angela Merkel (2008), fostul preşedinte al Parlamentului European Martin Schulz (2015), Papa Francisc (2016), preşedintele francez Emmanuel Macron (2018), secretarul general al ONU Antonio Guterres (2019) şi preşedintele român Klaus Iohannis (2020).

Citește și : Consiliul European cere Rusiei să înceteze atacurile asupra instalaţiilor nucleare civile

Preşedintele Zelenski şi poporul ucrainean au mai primit anul acesta un premiu european, respectiv premiul Saharov al Parlamentului European pentru libertatea de gândire.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.