StiripesurseȘtirile zileiGrupul Egmont de luptă împotriva spălării banilor impune sancţiuni Rusiei

Grupul Egmont de luptă împotriva spălării banilor impune sancţiuni Rusiei

Publicat:

Grupul Egmont, o organizaţie internaţională de luptă împotriva spălării banilor cu 166 de ţări membre, a anunţat impunerea de sancţiuni Rusiei după aproape zece luni de la invadarea Ucrainei, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Încrederea este esenţială”, a scris acest forum de schimburi şi cooperare pentru unităţile naţionale de informaţii financiare, precum Tracfin în Franţa sau FinCEN în Statele Unite, într-un comunicat dat publicităţii joi în care condamnă “efectele devastatoare” ale invaziei ruse.

Citește și : Armata rusă a lansat vineri cel puțin 76 de rachete – armata ucraineană

Organizaţia cu sediul la Ottawa, în care Moscova este membră prin Rosfinmonitoring, a decis, în special, să retragă orice responsabilitate Rusiei în organizarea reuniunilor, în funcţiile de consiliere, reprezentativitate, precum şi prezenţa fizică la întâlniri.

“Rosfinmonitoring va fi autorizat să participe virtual la întâlniri doar dacă această posibilitate este oferită de gazda acestor reuniuni”, a precizat preşedintele Grupului Egmont, Xolisile Khanyile.


Această decizie urmează unei sancţiuni similare, impusă Rusiei de Grupul de Acţiune Financiară (FATF), o organizaţie de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului fondată de G7, care are 39 de membri. După invazia rusă în Ucraina, FATF a interzis Moscovei orice rol de consiliere sau de luare a deciziilor în cadrul instituţiei cu sediul la Paris.

Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei şi suspendată din Consiliul Drepturilor Omului al ONU, dar continuă să fie membră a multor organizaţii internaţionale importante. În luna martie, Interpol a refuzat să suspende Rusia, dar a anunţat o întărire a procedurilor de control aplicate în transmiterea mesajelor Rusiei către celelalte ţări membre.

Citește și : Bosnia şi Herţegovina face un nou pas către aderarea la UE

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.