StiripesurseDiasporaSuspendarea negocierilor de aderare a Turciei la UE ar fi o...

Suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la UE ar fi o eroare strategică, avertizează premierul grec

Publicat:

O eventuală suspendare a negocierilor de aderare a Turciei la UE, cerută de Germania, ar fi o ‘eroare strategică’ a blocului comunitar, a avertizat duminică premierul grec Alexis Tsipras, citat de AFP.

În contextul degradării continue a relaţiilor dintre Berlin şi Ankara, ca urmare e epurărilor politice în Turcia şi a arestării unor cetăţeni germani în această ţară, cancelarul Angela Merkel şi contracandidatul ei la scrutinul legislativ din 24 septembrie, Martin Schulz, au susţinut amândoi ideea unei sistări a negocierilor de aderare a Turciei la UE.

‘Încetarea acestor negocieri ar fi o eroare strategică de care ar putea beneficia numai (preşedintele turc) Erdogan’, a reacţionat Tsipras, el amintind că Turcia este o putere regională importantă.

Propunerea Germaniei a fost de altfel respinsă de majoritatea statelor membre ale UE, însă negocierile de aderarea a Turciei la blocul comunitar, începute în anul 2005, se află oricum într-un punct mort.

Totuşi, majoritatea statelor UE nu doresc o sistare formală a acestor negocieri, fiind conştiente de importanţa Turciei în gestionarea crizei provocate de valul de migranţi şi în combaterea terorismului.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.