StiripesurseDiasporaMesajul președintei Maia Sandu de Crăciun: Deşi pomul din acest an...

Mesajul președintei Maia Sandu de Crăciun: Deşi pomul din acest an va avea mai puţine luminiţe, noi vom rămâne de partea luminii

Publicat:

Deşi pomul din acest an va avea mai puţine luminiţe, noi vom fi şi vom rămâne, cu siguranţă, de partea luminii, a transmis duminică preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un mesaj adresat tuturor celor care, “după un an greu, sărbătoresc Crăciunul în această zi”, potrivit agerpres

“Crăciunul e despre naştere şi celebrare, despre viaţă şi speranţă, despre generozitate şi smerenie. Despre suflet deschis spre bucuriile cerurilor, dar şi spre bucuriile celor apropiaţi. E despre legătura noastră puternică cu cei plecaţi şi cu cei care vin. Nu e sărbătoare mai aşteptată de către cei mici, dar şi de către cei mari, de către cei numeroşi, dar şi de către cei singuri. Fiecare dintre noi, în aceste zile, are nevoie de o mică minune. Fiecare dintre noi, în aceste zile, poate face o mică minune pentru celălalt”, a transmis Maia Sandu .

Citește și : Şeful diplomaţiei ruse cheamă la reducerea tensiunilor dintre Armenia şi Azerbaidjan

Şefa statului a subliniat că, deşi pomul din acest an va avea mai puţine luminiţe, noi vom fi şi vom rămâne, cu siguranţă, de partea luminii. “De partea luminoasă a lumii. Nu opulenţa, nu răsfăţul, nu risipa marchează spiritul acestei sărbători, ci grija. Grija naturală faţă de ceea ce avem, de aproapele nostru, de curăţenia obrazului, de frumuseţea lumii pe care o lăsăm după noi”, a spus Maia Sandu.

Totodată, Maia Sandu a menţionat că, atunci când se vorbeşte despre spiritul creştin, se are în vedere exact ceea ce au făcut oamenii din Republica Moldova pentru refugiaţii din ţara vecină. “Aţi deschis, fără să aşteptaţi recompensă şi mărire, uşile caselor voastre şi aţi împărţit bucata de pâine cu vecinii noştri ucraineni, aflaţi în mare cumpănă. Aţi fost şi sunteţi demni, inimoşi şi săritori la nevoie. Sunt mândră şi recunoscătoare vouă. O lume întreagă a văzut cât sunteţi de mărinimoşi. Vă doresc sărbători frumoase, alături de cei dragi! Pace în suflet, pace în case, pace pe pământ! Crăciun fericit!”, a încheiat şefa statului.


Citește și :  Medvedev: Impunerea de către UE a unui plafon la preţul la gaze naturale a fost dictată de ‘ura animalică’ faţă de poporul rus

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.