StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele sud-coreean critică reacţia armatei la incursiunea dronelor nord-coreene şi promite...

Preşedintele sud-coreean critică reacţia armatei la incursiunea dronelor nord-coreene şi promite crearea unei unităţi de drone

Publicat:

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a afirmat marţi că va promova înfiinţarea unei unităţi militare specializate în drone, criticând răspunsul armatei la incursiunea de luni peste frontiera comună a cinci drone nord-coreene, prima începând din 2017, transmite Reuters, potrivit agerpres

Armata sud-coreeană a ridicat de la sol avioane de vânătoare şi elicoptere de atac în încercarea de a doborî dronele.

Citește și : Medvedev: Arsenalul nuclear al Rusiei împiedică Occidentul să îi declare război

Incidentul a redus în discuţie problema apărării antiaeriene a Coreei de Sud, într-un moment în care aceasta încearcă să limiteze ameninţarea nucleară şi cu rachete din partea Phenianului.

Armata a tras focuri de avertisment şi circa 100 de cartuşe dintr-un elicopter echipat cu o mitralieră, dar nu a reuşit să doboare niciuna din drone în timp ce acestea au survolat câteva oraşe sud-coreene, inclusiv capitala Seul, pentru aproximativ cinci ore.


‘Incidentul a arătat o lipsă substanţială a armatei noastre de pregătire şi antrenament în ultimii câţiva ani, şi a confirmat în mod clar necesitatea de intensificare a acestora’, a spus Yoon într-o reuniune a cabinetului.

El a dat vina pentru lipsa de pregătire pe politica ‘periculoasă’ a predecesorului său, care s-a bazat pe ‘bunele intenţii’ ale Phenianului şi pe un pact militar inter-coreean din 2018 care interzice activităţile ostile în zonele de frontieră.

‘Plănuim să înfiinţăm o unitate de drone de monitorizare şi recunoaştere a instalaţiilor militare majore nord-coreene şi vom accelera planul cât mai mult posibil’, a adăugat preşedintele, promiţând să întărească cu drone ‘invizibile’ de ultimă generaţie capabilitatea de supraveghere şi recunoaştere.

Armata a prezentat scuze pentru eşecul de a doborî dronele nord-coreene, despre care a spus că erau prea mici pentru a fi uşor de interceptat, măsurând circa 3 metri.

Citește și : Mai multe autobuze pline cu migranți au fost lăsate în fața casei Kamalei Harris, deși afară erau minus 18 grade

Armata a mai explicat că nu le-a putut ataca agresiv din cauza temerilor legate de siguranţa civililor, şi s-a angajat să îmbunătăţească capabilităţile anti-drone.

Incidentul de luni a fost cea mai recentă intruziune în spaţiul aerian sud-coreean a Coreei de Nord, cele două ţări rămânând, din punct de vedere tehnic, în război după ce conflictul din 19501953 s-a încheiat printr-un armistiţiu, nu printr-un tratat de pace.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.