StiripesurseDiasporaDmitri Medvedev face zece 'previziuni' pe 2023 'în Ajunul Anului Nou'

Dmitri Medvedev face zece ‘previziuni’ pe 2023 ‘în Ajunul Anului Nou’

Publicat:

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, face zece ”previziuni” pe 2023, ”în Ajunul Anului Nou” pe care le prezintă, într-un mesaj postat pe Twitter luni seara, drept ”umile”, în comparaţia cu ”ipotezele futuriste” ale altora, care ”parcă rivalizează să le evidenţieze pe cele mai sălbatice şi cele mai absurde”, scrie news.ro

El îşi prezintă aceste ”previziuni” în opt mesaje postate pe Twitter

”1. Preţul petrolului va creşte la 150 de dolari (barilul), iar preţul gazelor (naturale) va depăşi 5.000 de dolari pe metrul cub.

Citește și : Putin a aprobat acordarea de paşapoarte locuitorilor celor patru regiuni ucrainene anexate ilegal de către Rusia


2. Regatul Unit va reintra în Uniunea Europeană (UE)

3. UE se va prăbuşi după întoarcerea Regatului Unit, euro va ieşi din uz (şi va deveni) fosta monedă a UE

4. Polonia şi Ungaria vor ocupa regiuni în vestul fostei Ucraine actuale

5. Al Patrulea Reich va fi creat, cuprinzând teritoriul Germaniei şi sateliţilor săi, adică Polonia, ţările baltice, Cehia, Slovacia, Republica Kievşi alţi proscrişi

6. Războiul va izbucni între Franţa şi al Patrulea Reich. Europa va fi împărţită, Polonia va fi reîmpărţită în (acest) proces

7. Irlanda de Nord se va despărţi de Regatul Unit şi va intra în Republica Irlanda

8. Războiul Civil va izbucni în Statele Unite, California şi Texasul devenind ca rezultat state independente. Texasul şi Mexicul vor forma un stat aliat. Elon Musk va câştiga alegerile prezidenţiale într-un număr de state care, după sfârşitul noului Război Civil, vor fi date GOP

9. Toate cele mai mari pieţe bursiere şi financiare vor părăsi Statele Unite şi se vor muta în Asia

10. Sistemul de management monetar de la Bretton Woods se va prăbuşi şi va conduce la prăbuşirea FMI şi Băncii Mondiale (BM). Euro şi dolarul vor înceta să mai circule ca monede globale de rezervă. În schimb vor fi foloste activ monedele fiduciare digitale”.

Fostul şef de stat îşi încheie aceste ”previziuni” făcându-le ”urări de sezon anglosaxonilor şi purceluşilor lor fericiţi care guiţă!”.

Citește și : Consilier al lui Zelenski: Kremlinul face declaraţii cu privire la negocieri pentru a trage de timp

Medvedev nu menţionează România în aceste ipoteze halucinante, în pofida atacului aproape tuturor est-europenilor.

Nici Războiul rus din Ucraina nu apare în aceste ”previziuni”.

”Epic thread!!”, i-a replicat Musk într-un prim mesaj. ”Astea sunt clar cele mai absurde predicţii pe care le-am auzit vreodată şi care arată totodată o lipsă uimitoare a progresele inteligenţei artificiale şi energiei durabile”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.