StiripesurseDiasporaSecretarul de stat în Ministerul de Finanţe al Portugaliei aflat în...

Secretarul de stat în Ministerul de Finanţe al Portugaliei aflat în centrul unei polemici a demisionat

Publicat:

Secretarul de stat în Ministerul de Finanţe al Portugaliei Alexandra Reis, aflat în centrul unei polemici generate de indemnizaţia pe care o primise pentru plecarea ei de la conducerea companiei aeriene publice TAP, a demisionat la cererea ministrului de finanţe, a anunţat miercuri guvernul portughez, informează AFP, potrivit agerpres.  

“I-am cerut Alexandrei Reis să-şi prezinte cererea de demise”, ceea ce a fost “acceptat prompt” pentru a “menţine autoritatea politică” într-un “moment extrem de sensibil pentru milioane de portughezi”, a anunţat într-un comunicat Ministerul Finanţelor portughez, în noaptea de marţi spre miercuri.

Citește și : Kievul se aşteaptă la întreruperi repetate de electricitate toată iarna

Polemica s-a amplificat în ultimele zile după informaţii dezvăluite în cotidianul Correio da Manha cu privire la indemnizaţia pentru plecare de 500.000 de euro de care beneficiase Alexandra Reis, cu doi ani înainte de încheierea contractului său, după ce părăsise în februarie consiliul de administraţie al TAP Air Portugal.

Câteva luni mai târziu, ea a fost numită la conducerea NAV, companie publică responsabilă de controlul aerian, înainte de a se ralia, la începutul lui decembrie, guvernului portughez, în funcţia de secretar de stat în Ministerul de Finanţe.


Preşedintele Republicii, Marcelo Rebelo de Sousa, precum şi partidele de opoziţie îi cereau guvernului să clarifice condiţiile de plecare ale secretarului de stat de la TAP, care a făcut obiectul unei restructurări ce au dus la reduceri de personal şi scăderi salariale pentru numeroşi angajaţi.

“Dacă nu este vorba de o demisie, ci de o plecare voluntară, nu este neapărat necesară o despăgubire”, a subliniat luni şeful statului portughez.

Alexandra Reis a respins orice ilegalitate, asigurând că a părăsit compania “la cererea TAP”. Însă transportatorul portughez anunţase într-un comunicat, în februarie, că Reis îşi prezentase demisia.

Nu este vorba doar de o “problemă de legalitate”, aceasta nu este “politic acceptabil”, a apreciat Mariana Mortagua, deputată a Blocului Stânga (Bloco de Esquerda, extrema stângă, abreviat ca BE).

Citește și : Ce conţine planul de pace al lui Zelenski

 

La cererea guvernului, TAP a precizat marţi că decizia de a negocia plecarea Alexandrei Reis venise din partea conducerii companiei.

Grupul aerian portughez, care se confruntă cu probleme tot mai mari odată cu pandemia de COVID-19, a fost renaţionalizat în totalitate de urgenţă în 2020, în schimbul aplicării unui plan de restructurare impus de Bruxelles, evaluat la 3,2 miliarde de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.