StiripesurseDiasporaNATO și UE condamnă invazia în Ucraina şi vor să contracareze...

NATO și UE condamnă invazia în Ucraina şi vor să contracareze riscurile generate de Rusia,China

Publicat:

Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană au reafirmat, marţi, condamnarea vehementă a invaziei militare ruse în Ucraina şi intenţionează să contracareze riscurile de securitate generate de Rusia şi “provocările” Chinei, informează mediafax.

“În momentul de faţă, ne confruntăm cu cea mai gravă ameninţare la adresa securităţii din ultimele decenii. Războiul brutal al Rusiei în Ucraina încalcă legislaţia internaţională şi principiile Cartei ONU. Subminează securitatea europeană şi globală. Războiul Rusiei a amplificat crizele alimentară şi energetică, afectând miliarde de oameni în întreaga lume. Condamnăm în cei mai puternici termeni posibili agresiunea Rusiei. Rusia trebuie să oprească imediat acest război şi să se retragă din Ucraina. Exprimăm solidaritatea noastră totală cu Ucraina şi reafirmăm susţinerea neclintită şi continuă pentru independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea ţării, în cadrul frontierelor recunoscute internaţional. Susţinem deplin dreptul inerent al Ucrainei la autoapărare şi dreptul de a-şi alege propriul destin”, arată Declaraţia comună de cooperare UE-NATO.

Citește și : Uniunea Europeană va impune noi sancţiuni împotriva Belarusului pentru sprijinul acordat Rusiei

De asemenea, Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană avertizează că “interesele, valorile şi principiile democratice” sunt contestate de “actori autoritarişti”, printr-o serie de mijloace “politice, economice, tehnologice şi militare”.

“Trăim într-o eră a competiţiei strategice. Incisivitatea din ce în ce mai mare a Chinei şi politicile acestei ţări generează provocări pe care trebuie să le abordăm. Conflictele persistente, fragilitatea şi instabilitatea din vecinătatea Europei subminează securitatea noastră şi le oferă un teren fertil concurenţilor strategici, precum şi grupurilor teroriste, pentru a câştiga influenţă, a destabiliza societăţi, generând o ameninţare la adresa securităţii noastre”, precizează Declaraţia UE-NATO.


“Parteneriatul strategic NATO-UE este fondat pe valorile noastre comune, pe determinarea de a aborda provocări comune şi pe angajamentul fără echivoc de a promova şi a garanta pacea, libertatea şi prosperitatea în spaţiul euro-atlantic. Alianţa Nord-Atlantică rămâne baza apărării colective a aliaţilor şi este esenţială pentru securitatea euro-atlantică”, subliniază documentul.

Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană anunţă “rezultate tangibile” în contracararea ameninţărilor hibride şi cibernetice şi intensificarea cooperării operaţionale în domenul maritim şi în industria de apărare. “În contextul în care ameninţările de securitate şi provocările cu care ne confruntăm evoluează ca scop şi magnitudine, vom aduce parteneriatul nostru la următorul nivel, pe baza cooperării noastre pe termen lung. Vom continua să intensificăm cooperarea în domeniile existente şi vom extinde şi aprofunda cooperarea pentru a aborda în special competiţia geostrategică aflată în creştere, problemele de rezilienţă, protejarea infrastructurilor esenţiale, tehnologiile emergente şi perturbatoare, sectorul spaţial, implicaţiile de securitate ale schimbărilor climatice, precum şi manipularea informaţiilor externe şi interferenţele”, subliniază UE şi NATO.

Citește și : NATO şi UE se angajează să-şi intensifice cooperarea

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Două rafinării rusești au fost lovite de forțele ucrainene

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că noaptea trecută a fost lovită rafinăria „Slavianski” din regiunea Krasnodar, situată la aproximativ 300 de kilometri de...

Atac cu rachete asupra Kievului. Sunt cel puțin doi răniți

Forțele aeriene ucrainene au raportat un atac rusesc lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică cu opt rachete de diferite tipuri și 142 de...

Strănepotul unui fost lider sovietic a fost capturat în timp ce lupta pentru Rusia în Ucraina

Autoritățile ucrainene au confirmat, potrivit presei, capturarea lui Anton Milaev, în vârstă de 45 de ani, care ar fi nepotul adoptiv al fostului lider...

Departamentul de Stat al SUA: Ucraina câștigă acum războiul

Statele Unite consideră că Ucraina a intrat într-o fază în care conflictul se înclină în favoarea sa, potrivit declarațiilor unui oficial american. Secretarul de stat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.