StiripesurseDiasporaRegatul Unit critică erodarea sistematică a drepturilor şi libertăţilor în Hong...

Regatul Unit critică erodarea sistematică a drepturilor şi libertăţilor în Hong Kong

Publicat:

Regatul Unit a criticat joi ceea ce a numit erodarea sistematică a libertăţilor în Hong Kong de către guvernul chinez şi reprimarea liberei exprimări de către autorităţile din fosta colonie britanică, transmite Reuters, potrivit agerpres

Aceste critici sunt incluse în cel mai recent raport semestrial privind situaţia din Hong Kong.

Citește și : Cine sunt favoriţii la prezidenţialele din Cehia: Un fost prim-ministru, un general şi o economistă

Potrivit Londrei, China nu a respectat termenii acordului de preluare a Hong Kong-ului, din 1997.

”Libertăţile sunt erodate sistematic de Beijing pe multiple fronturi, înăsprind restricţiile asupra vieţii hong-konghezilor obişnuiţi”, a declarat ministrul de externe britanic James Cleverly în prezentarea raportului, care acoperă prima jumătate a anului 2022.


”Autorităţile continuă să ia măsuri împotriva liberei exprimări, libertăţii presei şi liberei asocieri. Indivizi şi grupuri din societatea civilă se autocenzurează, iar majoritatea organizaţiilor media independente au fost nevoite să se închidă”, a adăugat el.

Hong Kong a fost retrocedat Chinei de către Regatul Unit cu peste 25 de ani în urmă, un acord între Londra şi Beijing garantând un grad de autonomie ridicat, cu respectarea principiului ‘o ţară, două sisteme’.

”Indubitabil, China nu reuşeşte să respecte Declaraţia comună sino-britanică. Drepturile şi libertăţile din Hong Kong au fost sacrificate pentru a facilita un control mai mare din partea Beijingului, subminând autonomia Hong Kong-ului”, a mai spus Cleverly.

În iunie 2020, Beijingul a impus o lege privind securitatea naţională pentru a pedepsi terorismul, complicitatea cu forţe străine, subminarea şi secesiunea cu închisoarea pe viaţă.

Citește și : Justiţia spaniolă renunţă la principalul capăt de acuzare împotriva lui Puigdemont

La începutul săptămânii, autorităţile de la Beijing şi Hong Kong şi-au exprimat opoziţia fermă după ce un ministru britanic s-a întâlnit cu echipa de avocaţi a lui Jimmy Lai, un magnat pro-democraţie aflat în detenţie şi fondator al cotidianului Apple Daily, care a fost închis de autorităţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.