StiripesurseDiasporaUE susţine că Rusia a comis o 'crimă de război' la...

UE susţine că Rusia a comis o ‘crimă de război’ la Dnipro (preşedinţia suedeză)

Publicat:

Lovitura extrem de sângeroasă a forţelor ruse împotriva unui imobil rezidenţial din Dnipro, centrul administrativ al regiunii Dnepropetrovsk din estul Ucrainei, reprezintă o “crimă de război” pentru care cei responsabili trebuie să fie urmăriţi penal, a transmis luni preşedinţia suedeză a Uniunii Europene, potrivit AFP şi Reuters, scrie agerpres

Suedia condamnă atacurile ruseşti împotriva infrastructurii ucrainene şi a obiectivelor civile, inclusiv atacul împotriva unui bloc de apartamente din Dnipro, a declarat într-o conferinţă de presă comună susţinută de premierul suedez Ulf Kristersson cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Citește și : Doi oameni au murit în urma unei explozii într-o uzină chimică din China

Kristersson a condamnat un “atac oribil”, subliniind că printre victime se numără şi copii.

“Guvernul suedez condamnă în termenii cei mai fermi atacurile continue şi sistemice ale Rusiei împotriva civililor, obiectivelor civile şi infrastructurii critice, inclusiv atacul de sâmbătă asupra unui bloc de apartamente din oraşul Dnipro”, a declarat Kristersson, a cărui ţară asigură de la începutul anului preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.


“Atacurile intenţionate împotriva civililor sunt crime de război, iar cei care sunt responsabili de ele trebuie să fie urmăriţi penal atât timp cât va fi necesar”, a adăugat el, în contextul în care o lovitură efectuată sâmbătă a ucis zeci civili într-un bloc de nouă etaje din Dnipro şi pentru care Kremlinul a negat orice responsabilitate.

Conform agenţiei ucrainene de presă Unian, bilanţul bombardamentului asupra imobilului din Dnipro a ajuns luni la 40 de morţi, între care trei copii, şi 75 de răniţi, între care 14 copii, iar numărul victimelor ar putea în continuare să crească pe măsură ce acţiunile de căutare avansează.

Ca de obicei, Kremlinul a dezminţit responsabilitatea Rusiei în acest măcel, dând vina pe Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a vorbit despre “o tragedie” cauzată posibil de apărarea antiaeriană ucraineană.

Citește și : Lupta clanurilor la Kremlin: Valeri Gherasimov, un obstacol în calea Grupului Wagner?

Rusia a declanşat la 24 februarie 2022 o invazie în Ucraina pe care o numeşte “operaţiune militară specială”, de fapt o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.