StiripesurseDiasporaRepublica Cipru a retras cetăţenia unui număr de 232 de persoane...

Republica Cipru a retras cetăţenia unui număr de 232 de persoane după un scandal legat de paşapoarte

Publicat:

Republica Cipru a retras cetăţenia unui număr de 232 de persoane, ca reacţie la un scandal de spălare de bani care a implicat acordarea ilegală sau dubioasă a cetăţeniei acestei ţări, a scris miercuri cotidianul Phileleftheros, citând oficiali guvernamentali, transmite DPA, potrivit agerpres.

Verificarea paşapoartelor acordate în condiţii suspecte continuă, adaugă aceeaşi sursă.

Citește și : Fostul preşedinte rus Medvedev, revoltat de un subiect de discuţie la Davos, ‘e o ruşine’

Paşapoartele emise de Republica Cipru, stat membru al Uniunii Europene, permit libera circulaţie în întregul bloc comunitar.

Scandalul a izbucnit în 2020 cu un reportaj al televiziunii Al-Jazeera, în care preşedintele de atunci al parlamentului cipriot a fost filmat cu camera ascunsă în timp ce îi oferea asistenţă unui chinez pentru a dobândi cetăţenia cipriotă.


Chinezul primise în ţara sa o lungă condamnare la închisoare pentru spălare de bani.

Preşedintele parlamentului şi un alt deputat cipriot au demisionat ulterior.

O comisie de anchetă a concluzionat că, între anii 2007 şi 2020, au primit cetăţenie cipriotă 3.517 de persoane, împreună cu 3.810 de rude apropiate. Un mare număr dintre aceste cazuri au fost ‘naturalizări ilegale’, a descoperit comisia, conform raportului său de 192 de pagini.

Citește și : Macron şi Meloni au avut un schimb de opinii înaintea summitului UE din februarie

Solicitanţii trebuiau să investească cel puţin 2,5 milioane de euro (2,7 milioane de dolari) în Cipru pentru a-şi asigura paşaportul. Chinezi şi ruşi bogaţi au văzut mult timp în Cipru o destinaţie preferată, atât pentru vacanţe, cât şi drept centru financiar.

Uniunea Europeană lucrează de ceva vreme pentru a pune capăt aşa-numitelor paşapoarte şi vize ‘de aur’. Comisia Europeană consideră că acestea generează riscuri în ce priveşte securitatea, spălarea de bani, evaziunea fiscală şi corupţia.

Practica a fost stopată în Cipru în noiembrie 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.