StiripesurseDiasporaAleksandar Vucic, la Forumul de la Davos: Crimeea este parte a...

Aleksandar Vucic, la Forumul de la Davos: Crimeea este parte a Ucrainei, la fel şi Donbasul, dar sancţiunile contra Rusiei nu ajută

Publicat:

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat joi la Forumul de la Davos că ţara sa sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv în interiorul frontierelor ce cuprind Crimeea şi Donbasul, dar a estimat în acelaşi timp că sancţiunile occidentale împotriva Rusiei pentru invazia asupra Ucrainei nu vor da rezultate, consemnează agenţia EFE, potrivit agerpres

”Crimeea este parte a Ucrainei, la fel şi Donbasul, aceasta este poziţia noastră şi nu ne-o vom schimba”, a spus Vucic în panelul ”Expansiunea orizonturilor Europei”, desfăşurat la Davos.

Citește și : Joe Biden SE PRĂBUŞEŞTE în sondajele din America

Dar el a criticat în acest context ţările care, prin recunoaşterea independenţei Kosovo, nu respectă integritatea teritorială a Serbiei.

”Serbia respectă toate rezoluţiile ONU şi Carta ONU şi întrebarea mea este: ”De ce unele mari puteri nu respectă Carta ONU sau Rezoluţia 1244 când este vorba despre Serbia ?”, a spus mai departe preşedintele Vucic.


Serbia a condamnat invazia rusă în Ucraina, dar nu s-a alăturat sancţiunilor împotriva Rusiei, în pofida cererilor insistente în acest sens din partea UE şi SUA.

”Nu cred că aceasta va da rezultate bune”, a opinat preşedintele sârb despre sancţiunile contra Rusiei, amintind că şi ţara sa a fost supusă sancţiunilor, în anii ’90 pe vremea când Slobodan Milosevic conducea Iugoslavia.

Preşedintele sârb i-a dezaprobat şi pe cei care l-au descris drept un ”mic Putin” ce ar fi gata să lanseze un război contra vecinilor. ”Nu am atacat pe nimeni şi nici nu se va întâmpla aşa ceva”, a promis Aleksandar Vucic, adăugând că ultima sa conversaţie cu preşedintele rus Vladimir Putin a fost în urmă cu câteva luni şi a avut ca temă aprovizionarea Serbiei cu gaz natural.

Citește și : Letonia trimite în Ucraina sisteme de apărare antiaeriană Stinger

Cât despre o aderare a Serbiei la UE, el s-a declarat ”pesimist”, cel puţin pe termen scurt. ”Nu mai suntem la fel de entuziasmaţi ca înainte, dar nici UE nu este foarte entuziastă când este vorba de noi”, a remarcat preşedintele sârb.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.