StiripesurseDiasporaMulţi olandezi consideră Holocaustul o exagerare sau un mit (sondaj)

Mulţi olandezi consideră Holocaustul o exagerare sau un mit (sondaj)

Publicat:

Aproape un sfert din olandezii cu vârste între 18 şi 40 de ani consideră Holocaustul un mit sau o exagerare, arată un sondaj ale cărui rezultate au fost prezentate miercuri de o organizaţie pentru revendicările evreilor din Germania, potrivit agerpres.

Procentajul de 23% în categoria respectivă este cel mai ridicat din toate ţările studiate până în prezent, arată Conferinţa pentru Revendicări, fondată după al doilea război mondial, conform dpa.

Citește și : Armata ucraineană recunoaşte în cele din urmă că A PIERDUT Soledar

Sondajul bazat pe răspunsurile a 2000 de adulţi a fost publicat înaintea Zilei de Comemorare a Holocaustului, care va fi marcată vineri.

Mulţi dintre cei chestionaţi nu cunoşteau amploarea Holocaustului: 54% din întregul eşantion şi 59% din cei sub 40 de ani nu ştiau că au fost ucişi şase milioane de evrei. Circa 29% credeau că naziştii sunt răspunzători de moartea a două milioane de evrei, iar în rândul generaţiilor Y (aşa-numiţii “mileniali”) şi Z, mai tinere de 40 de ani, procentajul a fost chiar mai ridicat, de 37%.


Studiul din Olanda a demonstrat clar că tinerii adulţi nu cunosc realităţile istorice, a declarat Ruediger Mahlo, reprezentantul în Germania al Conferinţei pentru Revendicări. “Cunoştinţele despre Holocaust şi conştientizarea Holocaustului se erodează cu o rapiditate care ne-a şocat. Cele mai negre temeri ale noastre s-au dovedit justificate”, a spus el.

Citește și : Germania APROBĂ livrările de tancuri Leopard pentru Ucraina

Conferinţa a fost înfiinţată în 1951, ca o asociaţie a unor organizaţii evreieşti, pentru a se ocupa de revendicările supravieţuitorilor Holocaustului şi ale descendenţilor acestora; are sediul central la New York şi filiale în Frankfurt, Viena şi Tel Aviv.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.