StiripesurseȘtirile zileiNord-estul Statelor Unite afectat de o furtună de zăpadă

Nord-estul Statelor Unite afectat de o furtună de zăpadă

Publicat:

Numeroase şcoli şi instituţii publice au fost închise în nord-estul Statelor Unite, afectat miercuri de o furtună de zăpadă, informează AFP, potrivit agerpres.

În regiunea Washington, meteorologii au anticipat că furtuna Toby, cea de-a patra venită ”din nord-est” în ultimele trei săptămâni, va provoca depunerea unui strat de zăpadă de între 7 şi 20 de centimetri.

Citește și : Theresa May avertizată de deputaţii conservatori să protejeze industria britanică de pescuit post-Brexit

Pentru evitarea deplasărilor, numeroase comunităţi au decis închiderea şcolilor şi a instituţiilor administrative. Banca Centrală a SUA (Federal Reserve-Fed) era una dintre puţinele instituţii care şi-a respectat programul. Comitetul de politică monetară (FOMC) trebuie să se întrunească pentru a majora rata dobânzii şi a evita o supraîncălzire a economiei afectată de măsurile administraţiei Trump.

”Guvernul federal din Washington este închis astăzi. FOMC se va reuni aşa cum era programat. Comunicatul FOMC va fi difuzat aşa cum era programat la ora 14.00 (18:00 GMT); conferinţa de presă a preşedintelui va începe la 14.30”, a precizat instituţia pe contul său de Twitter.


Congresul trebuie de asemenea să-şi desfăşoare activitatea în ciuda intemperiilor. Parlamentarii trebuie să ajungă, până sâmbătă ora 4.00 GMT, la un acord privind bugetul federal pentru a nu declanşa un nou ”shutdown”, închiderea parţială a administraţiei federale.

Statele Pennsylvania, New Jersey, New York şi sudul New England ar trebui să fie de asemenea afectate de furtuna de zăpadă, iar multe şcoli şi instituţii au fost închise.

Se aşteaptă ca stratul de zăpadă să ajungă la 25 – 40 de centimetri la New York, unde ninsorile se vor intensifica în cursul după-amiezii şi seara, potrivit serviciilor meteorologice locale (NWS). Rafale de vânt cu viteze de peste 60 km/h ar putea provoca ruperea crengilor şi întreruperi în alimentarea cu energie electrică. Toate deplasările sunt îngreunate şi vor fi chiar ”imposibile” în anumite regiuni, în special spre sfârşitul zilei, potrivit NWS.

În partea opusă, în sudul Californiei, este aşteptată ploaie. Autorităţile din comitatul Santa Barbara au emis o notă de evacuare care vizează 30.000 de persoane, potrivit presei locale.

Regiunea a fost afectată de mai multe catastrofe climatice în ultimele luni, de la incendii de proporţie în decembrie, urmate de alunecări de teren provocate de ploile torenţiale.

Citește și : Franța : Peste 140 de manifestaţii împotriva reformelor preşedintelui Emmanuel Macron

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Clerul iranian nu-și dorește un acord. Își dorește apocalipsa

De la Reagan și până la Obama a fost mereu aceeași poveste: Teheranul duce de nas Washingtonul, comentează The Telegraph. Pentru a putea încheia un...

Ucraina accelerează reformele financiare și își propune alinierea completă a sectorului bancar la standardele Uniunii Europene până în 2028

Banca Națională a Ucrainei accelerează procesul de reformă astfel încât sectoarele bancar și al asigurărilor să fie pe deplin aliniate standardelor Uniunii Europene până...

Inteligența artificială schimbă piața muncii: joburile care cer competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât media globală

Inteligența artificială remodelează piața globală a muncii, iar locurile de muncă ce necesită competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât...

Suntem gata să luptăm cu Rusia chiar din această noapte, susține șeful forțelor ariene germane

Generalul-locotenent Holger Neumann afirmă că, dacă Rusia va ataca vreun aliat din cadrul NATO, Luftwaffe va lansa un atac devastator, scrie The Telegraph. Germania este pregătită...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.